Persoanele cu dizabilități își pot ridica documentul care le conferă acces gratuit la manifestări cultural-artistice și sportive din România și din alte 7 țări europene

0

Persoanele din județul Neamț care au solicitat emiterea cardurilor europene pentru dizabilitate pot veni la sediul DGASPC Neamț pentru a-și primi documentele ce le conferă accesul gratuit la o serie de manifestări cultural-artistice și sportive din România și din alte 7 țări europene.

Cardurile au fost emise pentru toți cei 126 de solicitanți nemțeni și au fost transmise în teritoriu la sfârșitul lunii septembrie. Toți cei care doresc să primească documentele trebuie să se prezinte la sediul DGASPC Neamț, din Piatra Neamț, strada Alexandru cel Bun, nr. 11.

Cardului European pentru Dizabilitate se adresează tuturor persoanelor cu handicap, indiferent de tipul și gradul acestuia, atât pentru copii cât și pentru adulți. Inițiativa a aparținut Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități iar implementarea a fost posibilă printr-un proiect cu finanțare europeană. Scopul acestui proiect-pilot a fost stimularea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin participarea la evenimente culturale, sportive și de petrecere a timpului liber. Practic, posesorii cardurilor au acces gratuit la diverse evenimente din România dar și din Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda și Malta. Lista muzeelor, evenimentelor și competițiilor care acceptă astfel de carduri, atât din țară cât și din UE este disponibilă și actualizată permanent pe site-ul ANPD http://dizab.eurocard.gov.ro/.

Nemțenii care doresc să obțină cardul european pentru dizabilitate trebuie să depună o cerere în acest sens la sediul DGASPC Neamț, camera 50, unde există formulare-tip dar solicitările pot fi depuse și în format electronic, pe adresa de e-mail cardeuropeandizabilitate_neamt@yahoo.com.

Persoanele cu handicap vor primi împreună cu cardul instrucțiunile de folosire precum și sprijin și îndrumare. Cardul este nominal, netransmisibil și este valabil până în august 2020.

comunicat de presă al DGASPC Neamț
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate