Se muncește de zor în Cimitirul Târgului

0

Noaptea Învierii Domnului se apropie cu pași repezi, iar în cimitirul din Târgu Neamț se munceşte de zor.

Din cauza vremii capricioase de până acum, curăţenia a început mai târziu decât în ceilalţi ani. Însă, vremea frumoasă din Miercurea Mare a scos din case zeci de târgoveți. Nu puțini sunt cei care au o persoană dragă înmormântată aici și vin să se îngrijească de locurile lor de veci.

Înarmați cu sapă și greblă, vopsele, flori și toate cele necesare, fac curățenie și înfrumusețează mormintele după iarna prelungită.

Unii toarnă asfalt, alții vopsesc crucea. Unii sapă, alții plantează flori. Unii mătură marmura, alții adună frunzele. În cele din urmă, la fiecare mormânt este aprinsă o lumânare sau o candelă şi este spusă o rugăciune pentru sufletul celui decedat.

Curățenia la morminte este un omagiu adus celor decedaţi, spun oamenii: Am vopsit crucea tatălui, iar acum punem panseluțe, că astea i-au plăcut lui cel mai mult. Așa-i obiceiul, dar și datoria noastră. Dacă facem curățenie în case pentru sfintele sărbători, cum să uităm de părinții, frații ori copiii nostri, care nu mai sunt printre noi? .

Sâmbătă noaptea, după ce primesc Lumina Sfântă, credincioșii din întregul oraș se îndreaptă spre cimitirul târgului pentru a aprinde lumânări la mormintele celor dragi, pentru a vesti și celor de dincolo Învierea Domnului.

Pe parcursul celor trei zile pascale, credincioşii ies la morminte și dau de pomană ouă roșii și alte alimente, pentru sufletele celor răposaţi.

Andreea T.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate