Târgu Neamț: Expoziție In Honorem prof. Vasile Vrânceanu

3

În data de 15 ianuarie, a fost vernisată la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, expoziția temporară ,,Donații și donatori – prof. Vasile Vrânceanu”. Data nu a fost aleasă întâmplător, în acea zi Vasile Vrânceanu împlinind frumoasa vârstă de 86 de ani.

Profesorul Vasile Vrânceanu, născut în anul 1934 în comuna Răuceşti, din judeţul Neamţ, în peste 40 de ani de slujitor al învăţământului, a colecţionat numeroase dovezi de istorie şi tradiţie locală, iar din 1968, când ocupă postul de profesor de istorie la Şcoala nr. 2 Târgu Neamţ, ideea sa de a crea un mic muzeu, prinde contur.

Din dorinţa de a valorifica corespunzător patrimoniul acumulat, dar şi pentru o conservare de specialitate, profesorul V. Vrânceanu a luat decizia de a dona Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ toate cele 1814 piese, care, au format anterior colecţia de istorie a instituţiei de învăţământ sus amintite.

Vasile Vrânceanu
Vasile Vrânceanu- imagine arhiva

În perioada decembrie 2011- martie 2012, cu sprijinul conducerii Şcolii nr. 2 ,,Ghica Vodă” Târgu Neamţ şi a Colegiului Tehnic ,,Ion Creangă” Târgu Neamţ, toate obiectele cu valoare istorică şi etnografică au intrat în gestiunea muzeului local, unde au fost demarate ample proceduri de conservare, restaurare, depozitare şi inventariere. Ulterior, d-nul profesor a mai donat diferite piese cu caracter etnografic, numismatic și medalistic, ajungând la aproape 5000 de obiecte oferite. În momentul de fată, aproape jumătate din donația primită este inventariată. Din păcate, doar pentru o mică parte din piesele donate, s-a putut stabili cu certitudine proveniența.

 De apreciat este însă faptul că profesorul Vasile Vrânceanu revine periodic în muzeu, completând colecțiile cu obiecte de natură istorică și documentară, cu certă valoare muzeografică.

Expoziția In Honorem prof. Vasile Vrânceanu, poate fi vizitată până la sfârșitul lunii februarie, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț.

Vă așteptăm!

Roxana Elena Diaconu

3 Comentarii
  1. Gabriela Sturzu spune

    RESPECT ȘI PREȚUIRE, DOMNULE PROFESOR!

  2. Zavaliche I. spune

    Se mai poate vizita expozitia?

    1. Andreea Trăsnea spune

      Da. Până la sfârșitul lunii februarie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate