Zilele Ion Creangă: Dorel Vișan aduce „Omul și taina lui” la Târgu Neamț

0

Maestrul Dorel Vişan este invitatul special al Zilelor Ion Creangă – eveniment cu tradiţie aflat în plină desfăşurare în oraşul de pe Valea Ozanei.

Sâmbătă, 2 martie, de la ora 17.30, târgu-nemţenii sunt invitaţi la un spectacol deosebit, intitulat „Omul şi Taina lui”. Carismaticul actor vine să despice firul (și firea umană) în patru, pe scena Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ. Cu siguranţă, vorbele sale pline de înțelepciune îi vor pune pe gânduri pe toţi cei aflaţi prezenți în sală.

Spectacolul „Omul şi taina lui” susţinut de către Dorel Vişan (renumitul actor care a interpretat rolul lui  Ion Creangă în filmul „Un bulgăre de humă”) face parte din programul dedicat Zilelor Ion Creangă, editia a XLIX-a, eveniment organizat în perioada 1-3 martie de Consiliul Județean Neamț, Primăria și Consiliul Local al orașului Târgu Neamț, Complexul Muzeal Neamț și Fundația Culturală „Ion Creangă”.

Andreea T.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate