‘B Zone Folk’ Târgu Neamț, locul unde tinerele talente sunt promovate și premiate

0

Astăzi, 3 mai, la Târgu Neamț debutează Concursul Național pentru Tineri B Zone Folk, în cadrul Festivalului Internațional cu același nume.

 Aflată la prima ediție, competiția este organizată de Consiliul Judeţean Neamţ, Primăria şi Consiliul Local a Orașului Târgu Neamț, cu sprijinul Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ. Are drept scop descoperirea şi promovarea a noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, promovarea în rândul tinerilor a acestui gen de muzică, dezvoltarea spiritului de competiție, dragostea pentru artă şi poezie.

Tinerii concurenţi trebuie să prezinte două piese compoziţii proprii sau în primă audiţie sau 2 melodii, respectiv o melodie creație proprie și o melodie din repertoriul românesc al muzicii folk.

Componența juriului a fost deja stabilită, iar concurenții care au trecut etapa de preselecție vor evolua pe scena Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ începând cu ora 13.00. 

Festivalul concurs continuă si mâine, 4 mai, astfel încât toate tinerele talente să-și demonstreze potențialul în fața juriului. Criteriile de jurizare vor avea în vedere următoarele: calităţile vocale, tehnica vocală, tehnica interpretativă, prezenţa scenică, virtuozitate interpretativă la instrument, valoarea creațiilor proprii prezentate, perspective de a avea o carieră în domeniu.

Duminică, 5 mai, va avea loc Gala laureaţilor, de la ora 18.30. 

În funcție de evoluția fiecărui concurent, organizatorii vor oferi în cadrul Galei Laureaţilor: Marele Trofeu al Festivalului B Zone Folk România (trofeu, diplomă și premiu în bani – 4000 lei), Premiul I (diplomă și premiu în bani – 2000 lei), Premiul II (diplomă și premiu în bani – 1500 lei) și Premiul III (diplomă și premiu în bani – 1000 lei).

Click AICI pentru programul complet al Festivalului International B Zone Folk!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate