Ursul intră noaptea în curțile oamenilor din Mitocu Bălan

1

După lăsarea întunericului, spaima îi cuprinde pe localnicii din Mitocu Bălan, un sat din comuna Crăcăoani, județul Neamț. Asta, de aproape două săptămâni, de când un urs le vizitează periodic gospodăriile situate la poale de pădure.

foto cu caracter ilustrativ

Ursul ar avea aproximativ 3- 4 ani, spun localnicii, și vreo 200 kg.

În căutare de hrană, animalul vine din pădure după ce se întunecă, sare gardul, intră în curte, cotrobăie prin anexele gospodărești și se ospătează cu ce găsește de mâncare.

Localnicilor le este frică să nu devină agresiv și să se ajungă astfel la situații critice.

În curte la Gheorghița U., după ‘vizita’ făcută de urs

„Suntem un capăt de sat și ursul ne colindă pe rând, noaptea, de mai bine de o săptămână.

La mine, a venit de două ori. Câinele a lătrat, dar nu mi-am imaginat că ar fi chiar ursul! Vine prin grădină, care se învecinează cu pădurea. Unde găsește mâncare, mănâncă, apoi pleacă. A mers prin fața casei, prin șandrama… ca la el acasă. Mi-a luat vreo 5-6 saci de tărâțe, de făină dintr-o anexă. Ușa avea pus un zăvor. A tras, a deschis, a luat și-a plecat. S-a dus și la cotețul animalelor, dar nu a reușit să deschidă”, a povestit pentru ZiarTarguNeamț.RO Gheorghiță U.-  unul dintre localnicii terorizați de urs.

urmă de urs

La Primăria comunei Crăcăoani cetățenii au depus recent o sesizare, cum că ursul ar produce pagube.

A fost convocată o comisie de evaluare, formată din reprezentanți ai mai multor instituții (primăria, Garda Forestieră, Direcția Agricolă, Ocolul Silvic, Parcul Natural Vânători-Neamț, Agenția pentru Protecția Mediului). Ei vor decide mâine ce măsuri trebuie luate cu privire la incursiunile nocturne ale ursului, potrivit unor surse neoficiale.

Între timp, musafirul nepoftit își continuă vizitele.

„Azi-noapte (2 spre 3 iunie- n.r.), vecinii l-au văzut de la geam, când escalada poarta”, am aflat de la Gheorghiță U.

Mai presus de pagubele materiale, locuitorii din comuna nemțeană se tem că animalul ar putea deveni agresiv și i-ar putea ataca.

„Aseară s-a speriat ursul, l-au pus pe fugă cu o petardă, de exemplu. Dar ce poate să facă un bătrân dacă dă nas în nas cu el, în curte sau pe stradă, în toiul nopții?!

Să vină să îl tranchilizeze și să il ia de aici!

Nu vreau să îi facă rău.

Noi ne încuiem în case, dar dacă nu mai găsește mâncare și devine agresiv? Dacă îi iese în cale un adolescent sau un bătrân? S-ar putea întâmpla o tragedie!”

Din fericire, niciun om din Mitocu Bălan nu a fost atacat de urs până acum.

De regulă, oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie de urși, deoarece sunt animale periculoase și imprevizibile. Sperăm că autoritățile competente vor interveni și vor găsi, la timp, o soluție pentru rezolvarea acestei probleme. O variantă benefică și pentru localnici, și pentru urs.

Andreea T.

1 Comentariu
  1. Cosa Manuela spune

    Până acuma nea terorizat zimbri care erau prin gradinele și curțile oamenilor,acuma vin urși,oare ce animal mai urmeaza,că să știm la ce sa ne așteptăm.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate