Cei de la 112 nu pot localiza telefoane!

0

Una dintre multele dezbateri aberante din România post Caracal este cea legată de capacitatea celor de la 112 să localizeze un telefon. Ca să fie clar. Cei de la 112 nu pot localiza niciun telefon.

Incapacitatea Ministerului de Interne de a avea un sistem informatic securizat la nivel ridicat și din dorința de a putea monitoriza excesiv ce fac polițiștii, totul este într-un fel de intranet fără acces la internet. Fără acces direct la internet nu se poate accesa operatorul de telefonie mobilă în timp real pentru a face acea triunghiulare prin care se poate localiza un telefon. Deci la 112 oameni aceia sunt într-un borcan fără legături directe cu nimeni. Dacă o victimă le da coordonatele GPS cu precizie de un metru cei de la 112 nu au ce face cu acele coordonate pentru că nu au acces la internet să le pună pe o harta interactivă să vadă locația.

Deci la 112 nu te localizează în timp real nimeni nici dacă le dai coordonatele GPS. Cei de la 112 trebuie să apeleze la alții care la rândul lor să apeleze operatorul de telefonie mobilă și așa mai departe. Nu vă mai închipuiți că la 112 e ca în filme și cum suni apari pe o hartă de pe un ecran și operatorul știe cu eroare de 2-3 metri unde ești. La 112 pot ști eventual un perimetru de câțiva kilometri ca să știe la ce operator să te repartizeze, dar mai mult nu.

Nu ar trebui trecută cu vederea nici bucuria hashtag-istă a poporului atunci când s-a desființat pe rând totul, începând cu sectoriștii și până la doi și un sfert și protocoale. Totul de la sectorist la securist avea un rol esențial în adunarea de informații și în menținerea unei baze informative la zi despre majoritatea persoanelor ce prezentau un pericol, deci un rol preventiv esențial.

Mai grav decât faptul că la 112 nu te poate localiza cu precizie în timp real nimeni este faptul că populația nu cunoaște acest adevăr și își pune speranțe deșarte într-un ajutor care nu nimerește niciodată dacă nu îl soliciți la o adresă poștală exactă.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate