AGAPIA: Neculai Nastasă candidează la Primăria comunei

0

Neculai Nastasă este candidatul PSD pentru funcția de primar al comunei Agapia.

Luni, 17 august, acesta și-a înregistrat candidatura. Pornește în cursa electorală optimist că realizările din mandatele anterioare vor avea un cuvânt greu în fața locuitorilor. Ce vrea? Să continue modernizarea comunei Agapia.

Iată ce le transmite acestora:

Dragi cetățeni ai comunei Agapia,

Astăzi mi-am depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei noastre cât și lista de consilieri PSD pentru Consiliul Local Agapia.
Avem pe lista de consilieri oameni serioși, gospodari și împreună vom face în continuare lucruri frumoase și trainice pentru comuna noastră.

Consider că în cei 8 ani de când sunt în primărie am încercat și reușit să schimbăm fața comunei în bine, însă acest lucru dumneavoastră îl veți aprecia și hotărî în ziua alegerilor.

Vreau să îmi continui investițiile și lucrările pe care le avem în derulare cât și pe cele depuse spre finanțare atât pe fonduri europene cât și guvernamentale. În acest sens, în zilele următoare vă voi prezenta raportul de activitate cu privire la ceea ce am realizat din anul 2012 până în prezent, lucrările avute deja în desfășurare, cât și cele ce vor urma.

Consider că am fost, sunt și voi fi un om serios, implicat și de cuvânt pentru binele comunei noastre și vă asigur în continuare că NU O SĂ VĂ DEZAMĂGESC!

Cu respect,
Neculai Nastasă, candidat primar PSD”

Neculai Adrian Nastasă a fost primar al comunei Agapia din 2012 până în anul 2017, când şi-a pierdut funcţia din cauza incompatibilității constatate de Agenția Națională de Integritate. Decizia a fost contestată în instanță. Oricum, Neculai Nastasă nu s-a îndepărtat de primărie, ci a rămas pe postul de consilier al viceprimarului cu atribuții de primar, pentru a continua proiectele de modernizare a comunei Agapia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate