A fost joc și voie bună în Vânători-Neamț, inima Ținutului Zimbrului

0

Weekendul trecut a fost Joc și Voie bună în Ținutul Zimbrului, cu ocazia Zilelor comunei Vânători- Neamț.

Devenit o obișnuință în calendarul anual al locuitorilor, evenimentul ajuns la a XIV-a ediție a debutat sâmbătă, 17 august, la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători- Neamț. Acolo, au avut loc diverse activități dedicate măriei sale, zimbrul, dar și Târgul de Produse „Ținutul Zimbrilor. Legenda continuă”.

Duminică, 18 august, întreaga suflare vânătoreană a ajuns în Poiana „Nuci” (vis-à-vis de Schitul Braniște).  Aici, un impresionant sobor de preoți  a oficiat slujba de Te Deum.

Iubiți vânătoreni, iată, cu ajutorul lui Dumnezeu am săvârșit slujba de mulțumire numită Te Deum, slujbă prin care am dat slavă lui Dumnezeu și am mullțumit pentru binefacerile care au fost revărsate asupra  locuitorilor comunei Vânători. (…)

Multă sănătate, putere de muncă, binecuvântare din partea ÎPS Teofan, al cărui reprezentant sunt astăzi (…) Doamna primar, să conduceți mai departe această comună spre binele vânătorenilor și a românilor plecați departe de țară„, a spus pr. Neculai Axentioi, protopop de Târgu Neamț, după care a dat citire mesajului Patriarhului Daniel  în anul omagial al satului românesc.

Manifestările dedicate Zilelor comunei Vânători Neamț au fost oficial deschise prin cuvântul primarului Adriana Petrariu.

Ne dorim ca această zi a comunei Vânători-Neamț să fie o bucurie pentru dumneavoastră, un prilej de a arăta tot ce avem noi în comună mai bun: copii talentați, olimpicii noștri, obiceiuri și tradiții, lăcasuri de cult și nu în ultimul rând, oamenii din comuna noastră, pentru că sunt oameni deosebiți”, a precizat primarul Adriana Petrariu.

Rând pe rând, au luat cuvântul pentru a transmite vânătorenilor un gând bun la ceas aniversar numeroase  oficialități. Amintim aici pe Mariana Gâju- primarul de la Cumpăna și „prietena mea de suflet„, cum a numit-o primarul Adriana Petrariu, deputatul Dănuț Andrușcă, senatorul Emilia Arcan, Daniela Soroceanu- prefect de Neamț, viceprimarul comunei Trușeni din Republica Moldova- localitate cu care comuna Vânători-Neamț este înfrățită, primari și viceprimari din comunele învecinate (Pipirig, Agapia, Răucești), consilierul județean Neculai Pușcașu, dar și oameni atașați sufletește de aceste meleaguri (academicianul prof. dr. Mircea Buruian de la Târgu Mureș, prof. Emil Creangă, poetul Daniel Corbu).

Cu acest prilej, primarul de Cumpăna i-a înmânat edilului comunei Vânători o diplomă de excelență pentru merite deosebite în dezvoltarea durabilă a satului românesc, pentru atragerea de fonduri și implementarea cu succes a proiectelor cu finanțare europeană și guvernamentală în beneficiul locuitorilor comunei. O diplomă asemănătoare au primit și membrii Consiliului Local.

Zilele comunei au continuat cu sărbătorirea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie, a nou-născuților și a copiilor din Vânători-Neamț cu merite deosebite la învățătură.

De asemenea, cu prilejul Zilelor comunei Vânători-Neamț, preotul Severian Luca a prezentat albumul „Manuscris în culori„.

Ziua de duminică a continuat cu joc și voie bună. Uitând pentru câteva ore de grijile cotidiene, localnicii și fiii satului, reîntorși in weekend pe meleagurile natale, au ascultat muzică de calitate și s-au distrat împreună cu prietenii ori familia. Pe scenă au urcat atât tinere talente locale, cât și invitați din județ și din R. Moldova.

Ca în fiecare an, la ceas aniversar vânătorenii au avut parte și de concerte susținute de artiști renumiți la nivel national, printre care și Andreea Bălan & band.

Focurile de artificii au tras „cortina“ peste Zilele comunei Vânători-Neamț, spre marea părere de rău a localnicilor mai nostalgici sau mai… petrecăreți.

Din toată inima, vă doresc sănătate, putere de muncă și spor în toate! La mulți ani!”, a transmis primarul Adriana Petrariu locuitorilor și invitaților, deopotrivă.

O dată cu lăsarea nopții, fumul de la grătare și acordurile muzicii s-au risipit în adierea palidă a vântului. Martori tăcuți ai evenimentului au rămas nucii bătrâni ce străjuiesc anual acest loc pitoresc aparte, superba poiană aleasă de organizatori (Primăria și Consiliul Local Vânători-Neamț), pentru desfășurarea Zilelor comunei.

La multi ani!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate