A fost semnat contractul de execuţie lucrări pentru proiectul „Construire infrastructură de agrement”din zona stadionului

3

Săptămâna trecută, primarul Daniel Harpa a semnat contractul de execuție lucrări pentru proiectul „Construire infrastructură de agrement”, care are ca amplasament zona stadionului.

Lucrăm la acest proiect din 2016 și doar determinarea și perseverența au făcut posibilă semnarea acestui contract. Pe parcursul elaborării documentațiilor ne-am găsit de nenumărate ori în situații care păreau fără soluție și cam asta se întâmplă la toate obiectivele de investiții la care lucrăm. Munca unei echipe, până se ajunge la a se vedea ceva concret pe teren, este extrem de dificilă și poate dura, dupa cum vedeți, ani buni.

Din fericire, în ultimii ani am depus peste 15 proiecte pentru care solicităm finanțare din fonduri europene și roadele eforturilor noastre încep să se vadă. Avem multe contracte semnate, avem proiecte care au trecut deja de etapa administrativă, sunt în etapa precontractuală sau în evaluare. Avem, de asemenea, proiecte care sunt în lucru.

Știu că acest oraș se va dezvolta așa cum dumneavoastră, locuitorii lui, meritați pe deplin„, transmite Daniel Harpa, primarul oraşului Târgu- Neamt.

În cadrul acestui contract, lucrările care vor fi realizate sunt:
– construire amfiteatru în aer liber,
– crearea, reabilitarea, modernizarea, amenajarea spațiilor verzi,
– realizarea de sisteme de irigații pentru spațiile verzi,
– dotare cu mobilier urban,
– crearea de facilități pentru agrement pe terenurile amenajate,
– zone speciale pentru sport,
– instalare Wi–Fi in spațiile publice.

3 Comentarii
  1. Badea Daniel spune

    Daca dorti sa colaboram.
    Executa costructi la rosu.
    Pentru mai milt detali
    La tel. 0727261941.
    Va multumesc.

  2. Unu oarecare spune

    Foarte frumos,bun..

    Dar acorduri de gaz in zonele ce nu au așa ceva și sunt în inima orașului
    Străzile neasfaltate tot în zona orașului când?
    Sunt străzi în Humulești care așteaptă gazul și asfaltul ca pe a doua venire a lui Hristos.

    Sa judece vii și morții….

  3. Dan Danila spune

    Aveti parlamentari numai de la PSD???Doar din astia vad in ziarul dvs…

    admin: Din păcate, ceilalţi parlamentari nu prea au nimic de spus. Nu am fost niciodată solicitaţi de vreun parlamentar, de la orice partid, să facem vreun interviu în care să spună ceva şi să îi fi refuzat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate