A început hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

0

Mii de credincioși din toată țara au ajuns deja la Iași, pentru a participa la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva- ocrotitoarea Moldovei.sf-parascheva-iasi

În această dimineață, racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană și, după procesiune, a fost depusă pe platoul din fața Căminului preoțesc Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pentru închinare. Numeroșii creștini ajunși în Iași stau deja la rând, pentru a se putea ruga Sfintei.

În aceste momente, P.S. Calinic Botoșăneanu oficiază slujbele specifice, iar de la ora 16.00 în  Catedrala Mitropolitană va avea loc Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva și al Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, ale cărui moaște au fost aduse la Iași, de la Mănăstirea din Pafos, Cipru. Între orele 21.00 și 1.00, va fi oficiată slujba Privegherii.

Evenimentele religioase ale hramului din acest an al Sfintei Cuvioase Parascheva, organizat  de Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei- Arhipiscopia Iașului, continuă pe parcursul întregii săptămâni, după următorul program:

Marți, 11 octombrie 2016:
Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Chivotul.

Miercuri, 12 octombrie 2016:sf-parascheva
Orele 07.30 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul „Apostolii” de la Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III.
Ora 9.05 – Întâmpinarea moaștelor Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, pe Aeroportul Internațional Iași.
Ora 9.35 – Primirea Sfintelor Moaşte şi a delegaţiei din Cipru la Catedrala Mitropolitană.
Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Ora 17.00 – Conferința „Sfântul Neofit Zăvorâtulˮ şi opera lui – Prof. Hristos Iconomu (Larnaca, Cipru), Muzeul Unirii din Iaşi; prezentarea Seriei de Opere Complete (în 5 volume) Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, apărută la Editura Doxologia.
Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Apostol Andrei, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.

Joi, 13 octombrie 2016:
Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Ora 18.00 – Conferința „Referințele Sfântului Neofit Zăvorâtul la monahismul ortodoxˮ – Prof. Nikos Nikolaides (Tesalonic, Grecia), Muzeul Unirii din Iaşi.
Orele 21.00 – 03.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – (Vecernia, Litia, Utrenia) şi Sfânta Liturghie arhierească – în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Basileus al Seminarului Sfântul Vasile cel Mare din Iași.

Vineri, 14 octombrie 2016:
Orele 07.00 – 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Doxologia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
Orele 09.00 – 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt). Răspunsurile vor fi date de către corul Sanctus.
Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.

Sâmbătă, 15 octombrie 2016:
Orele 07.00 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
Orele 16.00 – 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere a Învierii (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.

Duminică, 16 octombrie 2016:
Orele 09.00 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Sanctus.
Orele 16.00 – 18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate