ACUM: Incendiu de proporții în Piatra-Neamț [FOTO]

0

Un INCENDIU URIAȘ a izbucnit în această seară, în municipiul Piatra-Neamț, pe dealul Pietricica. Pompierii sunt la fața locului. ISU Neamț transmite că arde vegetație uscată.

ACTUALIZARE: Incendiul a ajuns aproape de locuințele din zonă, vântul este foarte puternic și împiedică toate eforturile pompierilor. Potrivit unor localnici din zonă, focul se duce spre str. Schitului, spre vilele de pe deal. Oamenii, disperați, încearcă să își salveze casele, notează ZiarPiatraNeamt.Ro.

ora 23.06:

Pentru localizarea și lichidarea incendiului intervin forțe și mijloace de la Detașamentul Piatra Neamț.
Au fost solicitate forțe și mijloace de la Detașamentele de pompieri din Roman și Târgu Neamț.

Lt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, confirmă faptul că incendiul se poate propaga la locuințe și la o mănăstire.
Se lucrează pentru împiedicarea propagării.
Condițiile meteo sunt nefavorabile (vânt puternic)
”, a precizat reprezentanta ISU Neamt.

Ora 23:10: Au fost solicitate forțe și mijloace de la ISU Iași și ISU Bacău.

ora 23:35: Pompierii lucrează pentru localizarea incendiului.

Din informațiile pe care le avem, nu sunt afectate locuințe și incendiul nu s-a extins la fondul foreatier”, a declarat lt. Irina Popa.

ora 23:51: La Mănăstirea Pietricica, se află un echipaj de pompieri cu autospecială, pentru evitarea propagării incendiului.

La locul evenimentului, se află și Prefectul judetului, și inspectorul șef al ISU Neamț.

ora 00:23:

Incendiul a fost localizat
Se lucrează pentru lichidare, potrivit lt. Irina Popa.

1 decembrie, Ora 02.05/ bilanțul incendiului:

Incendiu vegetatie uscata in mun. Piatra Neamt pe dealul Pietricica ISU NT

În jurul orei 22:26, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în municipiul Piatra Neamț, pe muntele Pietricica.
Incendiul se manifesta cu flacără deschisă pe o suprafață mare, existând posibilitatea propagării la mai multe locuințe, la o mănăstire (Mănăstirea Pietricica) și la fondul forestier (condiții meteo nefavorabile, vânt puternic).
Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit forțe și mijloace de la:

  • ISU Neamț cu 8 autospeciale, 7 autoturisme de serviciu, 2 microbuze cu 147 militari,
  • ISU Bacău cu 3 autospeciale de stingere cu 13 miltari,
  • ISU Iași cu 2 autospeciale de stingere cu 7 militari,
  • 45 de  lucrători de la Direcția Silvică (Ocoalele Silvice de la Vaduri, Gârcina și Roznov),
  • 25 angajați de la Primăria Piatra Neamț (BMSU, Publiserv și Salubritas) și
  • voluntari.
    Incendiul a fost lichidat în jurul orei 01:20.
    A ars vegetaţie uscată pe o suprafață de aproximativ 20 ha.
    În această seară au rămas pentru supravegherea zonei două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și 8 lucrători de la Ocolul Silvic Vaduri.
    Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.
    Forțe și mijloace de la IPJ, IJJ și Poliția Locală au intervenit în sprijinul forțelor de intervenție pentru desfășurarea în bune condiții a misiunii de stingere.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate