Ambasadorul R. Coreea vine la Târgu-Neamț, în vizită oficială

1

În perioada 8-10 iunie, o delegație a Ambasadei Republicii Coreea în România va efectua o vizită oficială în județul Neamț. În zona Târgu-Neamț, membrii delegației poposesc joi, 10 iunie.

În ultima ședință a Consiliului Local, din 27 mai, aleșii au aprobat cheltuielile ocazionate de primirea în orașul de sub Cetate a Excelenței Sale Domnul KIM YONG HO, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Coreea, împreună cu soția, Doamna KIM SUNG HEE în orașul Târgu-Neamț și cu alte persoane care fac parte din delegația oficială, inclusiv reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț.

Oaspeții de seamă vor începe ziua cu vizitarea Mănăstirii Văratec și a atelierelor mănăstirești. La ora 10.45, este programată primirea delegației la Primăria orașului Târgu-Neamț. Ambasadorul Republicii Coreea va merge mai apoi la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă. Fiindcă joi, 10 iunie, este și Ziua Eroilor, membrii delegației vor participa și la ceremonia depunerii de coroane de flori, organizată cu acest prilej.

Programul oficial mai cuprinde și vizite la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, la Cetatea Neamț și la două companii locale – SC SOFIAMAN IMPEX SRL și SC IKOSAR SRL.

În jurul orei 17.00, delegația oficială ar urma să plece din Neamț, spre Suceava.

1 Comentariu
  1. h spune

    RUȘINE ..ALEȘILOR,, TG NEAMȚ / ZONĂ TURISTICĂ DE ALTFEL NU ARE NICI O TOALETĂ PUBLICĂ !!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate