ARTA VECHILOR BISERICI MOLDOVENEȘTI ÎN SECOLELE XVI-XVII

Iată ce ne spunea Preotul Contantin Matasă, referitor la acest subiect în lucrarea sa Călăuza județului Neamț, publicată la Editura Cartea Românească în 1929. ”În secolul al XVI-lea, influenţa gotică se face tot mai simţită. Meşteri arhitecţi vin, de cele mai multe ori, din cetăţile săseşti ale Ardealului şi din Polonia. Bisericile se înalţă şi tind către proporţii însemnate. O cupolă înaltă acoperă Naosul. Ea se reazemă pe o îndoită boltă înstelată, vizibilă pe dinafară. Pe dinăuntru, un sistem de pandantivi şi arcuri suprapuse constituie reazemul cupolei şi elementul original moldovenesc de construcţie. Clădirea bisericii se lungeşte prin adăugarea unei camere a mormintelor ctitoreşti, aşezată între naos şi pronaos şi a unui exonartex sau tindă, prevăzut cu ferestre mari gotice. Absidele se văd limpede la exterior şi lămuresc planul cruciform al bisericii. Pereţii exteriori sunt în întregime tencuiţi şi îmbrăcaţi într-o podoabă frumoasă de pictură. Acoperişul era constituit din cinci elemente şi anume: trei acoperişuri de formă conică încoronau calotele absidelor, un al patrulea acoperiş îmbrăca cupola Naosului; iar un acoperiş în două ape, asemenea celui întrebuinţat la case, apăra camera mormintelor, pronaosul şi tinda. În Biserică se pătrundea pe două uşi, deschise, una la miază-noapte şi una la miază-zi, în pereţii tindei şi printr-o uşă deschisă la apus, în zidul care despărţea tinda de pronaos. Interiorul monumentului era împărţit, prin ziduri şi catapeteasmă, în cinci încăperi: altarul (absida principală), naosul, camera mormintelor, pronaosul şi tinda. Pronaosul avea totdeauna dimensiuni maiestuoase, ferestre mari gotice, care dau lumină multă şi podoabe sculpturale construite din arcuri şi chei ogivale. Dintr-o încăpere într-alta se pătrundea printr-o uşă mică, de profil Roman-medieval sau Gotic, deschisă în peretele despărţitor. Decoraţia picturală se distinge prin adaosul unor subiecte noi şi prin însuşiri de lux, culori vii şi aur mult.

În absida principală apar portrete de sfinţi părinţi închise în medalioane şi scene din viaţa Fecioarei Maria. În unele biserici (Suceviţa de pildă) apare o scenă cu totul nouă şi anume, Liturghia lui Aron sau Tabernacolul.

În Naos se înmulţesc scenele din viaţa Mântuitorului. În camera ctitorilor, bolta înfăţişează scene din viaţa lui Moise, ori scene din vieţile sfinţilor. Pe pereţi se continuă ilustraţia calendarului bisericesc.

În pronaos apar – în boltă – portretele melozilor (Sf. Ioan Damaschin, Sf. Cozma etc.), mielul liturgic, tronul Judecăţii din urmă şi Sfânta Treime la stejarul de la Mambri.

În tindă se ilustrează scene din Biblie, din Geneză şi din Proverbele lui Solomon, precum şi judecata din urmă. Această scenă înfăţişează, în partea superioară a peretelui de la apus, pe Mântuitorul ca judecător al lumii. În jurul tabloului sunt înfăţişate cetele drepţilor şi paradisul cu Maica Domnului şi cei trei patriarhi ai Noului Testament: Abraam, Isac şi Iacov. De obicei, în dreapta tabloului este zugrăvit infernul şi chinurile, diavolii şi vinovaţii care-şi ispăşesc păcatele.

În tindă se povesteşte pe larg, de multe ori, viaţa Sfântului Ioan cel Nou, a Sfintei Paraschiva, a Sfântului Neculai şi a Sfântului Gheorghe.

În afară, biserica este îmbrăcată într-un covor albastru de zugrăveală şi ilustrează, la miază-zi Acatistul Maicii Domnului şi Arborele lui Iese; la miază-noapte se înfăţişează scene din Biblie, scara lui Ioan Calimahos, zisă şi scara drepţilor şi reprezentarea vămilor văzduhului. Pereţii absidelor sunt împodobiţi cu figurarea Mielului Liturgic, a Maicii Domnului şi a lui Ioan Botezătorul.

Aceste imagini formează centrul zugrăvelii şi ocupă mijlocul peretelui de răsărit. Către ele se îndreaptă cu paşi de procesiune, ori cu paşi repezi, serafimii, îngerii, profeţii, apostolii şi sfinţii mucenici.

Pictura sec. al XVI-lea înfăţişează în Moldova trupuri înalte de sfinţi, uneori exagerat de înalte, în scopul de a atinge o eleganţă căutată. Capetele sunt mici şi talia personajelor aşezată sus. Simţirea religioasă a veacului al XV-lea apare mult atenuată în pictura veacului următor. Acum îşi fac loc pretenţii artistice şi încercarea de a reda mişcarea şi expresia sufletească în sensul renaşterii italiene.

Socotim că este de mare folos pentru călătorul care cercetează asemenea opere de artă, o observaţie de ordin foarte delicat. Pictura religioasă moldovenească, ca şi întreaga pictură bizantină, este o pictură care stă în strânsă legătură cu textele religioase şi cu dogmele bisericii creştine. Ea nu poate fi despărţită, fără mare pagubă, nici în spiritul privitorului. Contemplarea şi înţelesul picturii religioase cere, cu alte cuvinte, cunoştinţa serioasă a Bibliei şi a Evangheliei îndeosebi, precum şi aceea a principalelor dogme. Fără această pregătire de ordin intelectual, pictura bizantină rămâne fără înţeles şi călătorul ajunge, prin comparaţii nepotrivite cu pictura modernă şi cu gustul artistic de astăzi, la concluzii cu totul greşite.

Veacul al XVII-lea, înseamnă, din toate punctele de vedere, pentru Moldova, o stare de stagnare ori de regres. Arta acestui secol nu prezintă nimic prea deosebit. Influenţe munteneşti şi ruseşti încep a se simţi, dând bisericilor un aspect relativ deosebit. Absidele sunt umflate şi dau edificiului forma trifoiului. Acoperişul are două cupole, aşezate în axa longitudinală a clădirii. În interior biserica are trei încăperi: altarul, naosul şi pronaosul. Naosul se desparte de pronaos printr-un arc cintrat, sprijinit pe două coloane scunde. Exteriorul, tencuit, este împodobit cu 3-4 icoane murale, aşezate câte una pe fiecare latură a bisericii.

În interior zugrăveala întrebuinţează din ce în ce mai mult aur şi roşu viu. Făpturile sfinţilor păcătuiesc prin lipsa lor de proporţie; iar ordinea şi înţelesul teologic al scenelor sunt din ce în ce mai puţin pricepute de artişti. Simţirea religioasă aproape lipseşte.

Tot aici e locul să amintim că bisericile şi Mănăstirile moldoveneşti posedau, din darul ctitorilor, o minunată zestre de covoare vechi orientale şi scoarţe moldoveneşti, de stofe şi broderii lucrate în ţară, ori aduse din Orient, de obiecte şi vase liturgice sculptate în lemn, aur şi argint, la Constantinopol şi în Orient, în Veneţia, la saşii din Ardeal şi în Moldova. Cea mai mare parte dina ceste obiecte s-au pierdut cu vremea, ori au fost duse în Rusia la 1917, cu prilejul marelui război. O parte din ele se mai găsesc răzleţite pe la biserici, o mică parte, în sfârşit, constituie tezaurele Mănăstirilor Neamţ, Secu, Agapia, Văratic”.

Dr. Vasile Diaconu