Atenţie, şoferi! Trafic intens în Târgu Neamţ

2

Astăzi, 16 august, în jurul orei 12.30, traficul parcă stătea pe loc, pe toate străzile principale din Târgu Neamţ.trafic targ

Se circula bară la bară în toate cele patru zări, iar coloanele de autoturisme cuprindeau întreg centrul oraşului (de la Piaţa Adormirea Maicii Domnului până la Policlinică) şi de pe strada Mărăşeşti până la Humuleşti.

Se pare că în această perioadă circulă mai multe maşini decât permite infrastructura rutieră a oraşului de sub Cetate, şi nu doar în timpul orelor de vârf.

Aglomeraţia din trafic se explică prin apariţia numeroaselor autoturisme cu numere străine, ce aparţin târgnemţenilor care lucrează în afara ţării şi sunt veniţi acasă, în concediu. De asemenea, minivacanţa prilejuită de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului a adus un număr mare de turişti sub Cetate, dovadă fiind parcările pline de la Stadion şi din apropierea Casei Memoriale Ion Creangă din Humuleşti. În ultimele zile au poposit în zonă şi credincioşi veniţi din toată ţara să înalţe rugăciuni la renumitele mănăstiri nemţene, Văratec, Agapia sau Neamţ, iar viteza de deplasare spre aceste aşezăminte monahale a scăzut considerabil din cauza aglomeraţiei întâlnite pe carosabil.

Traficul se desfăşoară destul de greu şi în aceste momente şi sunt slabe şanse ca situaţia să se schimbe în următoarele săptămâni. Soferii sunt rugaţi să fie atenţi şi să aibă răbdare, pentru a nu provoca ambuteiaje, mai ales în sensurile giratorii, şi pentru a evita evenimentele neplăcute.

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. uncetatean spune

    Turisti multi ..dar e pacat ca nu stim cum sa le luam banii. Defapt ei ar da , dar nu prea au pe ce.

  2. Gina spune

    „toate strazile principale din oras”…😆.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate