Au reușit! De luni, și Târgu-Neamț va avea o perdea de umbrele

0

În data de 8 martie a.c., în Parcul Central din Târgu- Neamț va avea loc inaugurarea perdelei de umbrele ce marchează sfârșitul campaniei ”Colorăm Orașul Împreună”. Este vorba despre o inițiativă marca Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț, care a realizat un proiect turistic și social în parteneriat cu Primăria Orașului Târgu Neamț.

Susținătorii proiectului sunt persoane fizice, dar și companii din orașul nostru, iar sponsorul principal este Kaufland România.

Sloganul campaniei este „Cine iubește, dăruiește!”. Beneficiarii sunt locuitorii orașului de sub Cetate, dar și toți cei care sunt în vizită sau în trecere prin oraș, deoarece va fi un nou punct de atracție turistică.

Acest proiect a pornit din dorința de a aduce un pic de culoare orașului Târgu Neamț, dar și pentru a ajuta persoanele defavorizate pe care asociația mai sus menționată le are în evidență. Este vorba despre46 de familii cu peste 150 de persoane nevoiașe din Târgu Neamț și din comunele limitrofe.

Fiind un ONG, am avut ideea unică de a transforma acest proiect și a-l duce atât în sfera socială cât și turistică. Prin urmare, în parteneriat cu Primăria Orașului Târgu Neamț am decis să fim al 5-lea oraș din România ce va avea o perdea de umbrele.

Ceea ce va fi inedit în România este faptul că umbrelele vor fi personalizate cu numele donatorilor și sponsorilor noștri. Profitul obținut prin vânzarea umbrelelor va fi direcționat către cazurile sociale din evidența noastră.

Toți cei care au cumpărat simbolic una sau mai multe umbrele au contribuit activ pentru ajutorarea familiilor nevoiașe și totodată la dezvoltarea turistică a orașului nostru. Prețul unei umbrele a fost de 50 de lei.

Vă invităm, așadar, să fiți alături de noi pe data de 8 martie, la ora 14:00, pentru a sărbători împreună ziua femeii, în Parcul Central. De asemenea, am pregătit mici surprize pentru participanții la eveniment.”, transmite Ioana Urzică, președinte al Asociației de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț.

Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț este un ONG înființat la data de 01.07.2020 și este o organizație umanitară, neguvernamentală, apolitică și non-profit, având ca misiune ridicarea nivelului de trai a persoanelor defavorizate și pune foarte mare accent pe educarea copiilor. Asociația derulează și campania numită „O masă caldă” ce se desfășoară continuu (săptămânal, membrii ong-ului merg cu o masă caldă si alimente la persoanele aflate în dificultate). De asemenea, au finalizat cu succes campaniile „Fii înger de Crăciun” (campanie de strângere de fonduri, alimente, haine, jucării pentru Crăciun) și „Împreună creștem oameni” (rechizite pentru scoala primară din satul Țolici).

contact@aicdl.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate