Aventurile lui Moș Crăciun, de Ajun, în Ținutul Zimbrului (Neamț)

0

În Ajun, Moș Crăciun a ales anul acesta să oprească în Ținutul Zimbrului, acolo unde poveștile nu se spun tare, ci se trăiesc.

Cum frigul se strângea, s-a oprit la Bălțătești, unde a găsit un covor țesut la război, și frumos, și util, să mai îmblânzească aerul rece al serii.

La Humulești, Costi Lungu i-a făcut un baltag de drum pe timp de iarnă, cum numai mâna meșterului știe. Opincile le-a luat din Vânători-Neamț, de la tanti Catinca Buhnă – cusute cu răbdare, pentru coborât prin horn.

A îndrăznit apoi marea încercare a locului: la Mitocu Bălan a vrut să înhame zimbrul la sanie.

Zimbrul l-a privit adânc, a fornăit ușor și i-a amintit că puterile naturii nu se supun nici măcar în Ajun.

Moșul a zâmbit și a lăsat lucrurile în rânduiala lor.

Pe la mesele gospodarilor și ale partenerilor HoReCa n-a zăbovit prea mult. Nu pentru că nu i-ar fi plăcut, ba dimpotrivă. Totul era prea bun ca să poată alege.

Așa că a luat la pachet câte un pic din fiecare: răcituri de cocoș din Agapia, julfă moldovenească și colăcei cu Dor Copt, suficienți cât să împartă spiridușilor.

În Târgu-Neamț de Poveste, l-au prins luminile și oamenii locului, adunați seară de seară, în decembrie, la un pahar de vorbă bună și bucurii simple.

De acolo, Moșul și-a ales o lumânare făcută manual, s-o aprindă în felinarul magic, ca să nu uite drumul spre casă.

N-a plecat însă înainte de a face un popas discret la sediul Asociației Ținutul Zimbrului. A luat de acolo un glob cu logo-ul „Bison Land” – un dar pentru vreo Crăciuniță, deținut în brad în zilele de Crăciun

…și în suflet, o viață.

Înainte să-și vadă de drum, și-a amintit de sediul Romsilva – Administrația Parcului Natural Vânători-Neamț.

De anul trecut voia să probeze ochelarii VR… ca să vadă dacă acvila zboară la fel de sus cum îi zboară lui sania, în noaptea de Crăciun.

În timp ce sania urca deasupra pădurilor înzăpezite, Moș Crăciun a zburat peste mănăstirile Neamț, Agapia și Varatec.

Le știe de secole, dar parcă niciodată lumina caldă a clădirilor monahale nu se împletise atât de firesc cu albul zăpezii, Pădurea de Aramă și Codrii de Argint.

De sus, o stea strălucitoare i-a atras atenția – aceeași stea care, cu mult timp în urmă, i-a călăuzit pe cei trei magi la ieslea Pruncului Iisus Hristos.

Atunci Moșul a înțeles că magia Ajunului nu stă doar în daruri sau bunătăți, ci în lumină, credință și în speranța care îi ține pe oameni laolaltă, peste veacuri.

Ajunul nu e doar o dată din calendar.

În Ținutul Zimbrului, devine o lecție spusă în șoaptă:

că poți trece printr-un loc fără să-l grăbești și fără să-l schimbi.

Aici, natura nu e decor,

oamenii nu sunt figură pe fundal,

iar tradițiile nu sunt spectacol.

Sunt rânduiala care ține lucrurile în echilibru.

Poate de aceea Moșul a putut zăbovi.

Nu pentru că timpul s-ar fi oprit cu adevărat, ci pentru că, în Ținutul Zimbrului, lucrurile care contează sunt la locul lor și nu se grăbesc.

De aceea, n-a lăsat urme adânci în zăpadă și n-a cerut mai mult decât i s-a oferit.

A fost, pur și simplu, musafir.

În Ținutul Zimbrului, darurile nu se iau.

Se primesc.

Ținutul Zimbrului – locul unde Moș Crăciun se simte ca acasă.

✨ Crăciun cu bucurie și drumuri care se întorc acasă!

Cu drag,

Echipa din Ținutul Zimbrului

…prin povestea scrisă de Andreea Trăsnea

Notă: Niciun zimbru real nu a fost folosit la sania Moșului. Această poveste este inspirată de locuri reale, oameni adevărați și de felul în care Crăciunul se simte în Ținutul Zimbrului – destinația ecoturistică a județului Neamț.

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate