Bărbat din Târgu-Neamț, prins de poliție după ce a evadat din arestul la domiciliu
Miercuri, 27 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 50 de ani, din Târgu-Neamț, nu ar fi respectat măsura preventivă dispusă de instanța de judecată.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, acesta ar fi părăsit imobilul unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție, fiind depistat de polițiști la o distanță de aproximativ 5 km față de locuința sa”, potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Neamț.
Întrucât nu a respectat obligațiile stabilite, persoana în cauză a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de evadare.
Astăzi, bărbatul urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.