Bătaie cu apă!

0

      Târg nemțenii sunt invitați la bătaie… cu apă!10517563_613729598742886_2109560146706547419_n Asociația Puzzle OptimEast – ambasador Deliveringlife în Târgu Neamț – organizează această activitate inedită sâmbătă, 26 iulie, de la ora 16.00, în fața foișorului din Parcul Central. Joaca cu apă va avea loc concomitent în mai multe orașe din România.
Doritorii de tricouri ude, care se înscriu aici din timp, vor avea echipamentul de bătaie cu apă asigurat de Asociația Puzzle OptimEast. “Sâmbătă după-masă, de la 16.00, vrem să readucem zâmbetul copilăriei. Sunt invitați toți cei care își doresc să iasă din monotonia de zi cu zi, vor să-și amintească de copilărie sau, pur și simplu, vor să se distreze”, spune Viorela Chiper, președinte al Asociației Puzzle OptimEast Târgu Neamț.
Participanții pot veni cu extra-muniție pentru bătaia cu apă: pungi, baloane, sticle de plastic, puști sau pistoale cu apă.
În luna iunie unul din reprezentanţii Asociaţiei Puzzle OptimEast a participat la Laboratorul de Educaţie Nonformală ce a avut loc la Gura Portiţei în judeţul Tulcea. A fost un eveniment naţional, unde s-au experimentat mai multe metode de educaţie nonformală. Una dintre metodele folosite în cadrul laboratorului a fost Deliveringlife. Astfel, s-au pus bazele colaborării asociaţiei din Târgu Neamţ cu cea din Bucureşti.
“Suntem bucuroşi să fim Ambasadori Deliveringlife şi să putem aduce un zâmbet pe feţele locuitorilor oraşului Târgu Neamţ prin intermediul unor activităţi simple şi de impact.  Ne propunem să realizăm cât mai multe activităţi marca Deliveringlife şi proprii Puzzle OptimEast de care să beneficieze târg nemțenii şi nu numai”, adaugă Viorela Chiper.
Bătaia cu apă de sâmbătă este primul eveniment Deliveringlife organizat la Târgu Neamț și una din activităţile anuale ale asociaţiei cu sediul în Bucureşti. În prezent, Ambasadori Deliveringlife se găsesc în mai multe orașe:  Constanţa, Cluj Napoca, Craiova, Baia Mare, Satu Mare, Iaşi, Giurgiu.
Oboseala muncii, stresul, problemele cotidiene determină târg nemțenii să uite de micile bucurii ale vieții. Bătaia cu apă este un prilej pentru fiecare dintre noi să lăsăm totul la o parte pentru câteva minute și să retrăim vremurile copilăriei. Cu siguranță, fiecare dintre noi își amintește cu drag de joaca cu apă pe timp de vară, desfășurată în fața blocului sau pe ulița copilăriei.
Să sperăm că și vremea va permite desfășurarea evenimentului ”Bătaie cu apă la Târgu Neamț”. În caz contrar, participanții nu vor mai avea nevoie de… “muniție”.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate