Burse pentru elevii merituoşi, din partea Primăriei şi a C.L. Târgu-Neamț

0

Elevii cu performanțe deosebite în anul școlar 2018-2019 sunt răsplătiți financiar de Primăria și Consiliul Local al orașului Târgu Neamț.

Recent, aleșii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului unei burse de merit/performanță și a numărului acestora acordate elevilor din învațământul preuniversitar de stat în anul 2019-2020, proiect inițiat de primarul Daniel Harpa.

Zece elevi ai școlilor din Târgu Neamț vor primi burse de performanţă, în valoare de 300 lei/elev.

Bursele de merit vor ajunge la 71 de elevi, care vor fi răsplătiți cu câte 120 lei fiecare. Burse de merit primesc și 17 echipe școlare,  care s-au remarcat prin rezultate deosebite la diferite competiții (720 lei/echipă).

Sprijin financiar în sumă fixă de 300 lei/elev, din partea administrației publice locale, vor primi  și alți 25 de elevi, care au avut merite deosebite în anul şcolar 2018-2019 și au finalizat învățământul preuniversitar de stat.

„Bursele acordate de Primăria orașului elevilor care au înregistrat rezultate deosebite la învățătură reprezintă o recunoaștere a eforturilor deosebite, dar și un stimulent pentru consecvență.

Mult succes și rezultate cât mai bune la învățătură tuturor elevilor din Târgu Neamț!”, a declarat primarul Daniel Harpa.

În funcție de unitatea școlară, situația burselor acordate de Consiliul Local în acest an se prezintă astfel:

  • Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu Neamț:

-29 burse merit/elev

-7 burse merit/echipă

-3 burse performanță/elev

-7 premii (sprijin financiar) pentru elevii care au finalizat învățământul preuniversitar de stat

  • Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț:

-11 burse de merit/elev

 –2 burse merit/echipă

-1 bursă performanță /elev

  • Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț:

-27 burse merit/elev

-8 burse merit/echipa

-18 premii (sprijin financiar în sumă fixă de 300 lei/elev) pentru cei care au finalizat învățământul preuniversitar de stat

  • Școala Gimnazială Domnească Târgu Neamț:

-2 burse merit/elev

-2 burse de performanță/elev

  • Școala Gimnazială „Ion Creangă” Târgu Neamț:

-2 burse de merit/ elev

-4 burse de performanță/ elev.

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate