Campanie de mobilizare publică pentru susținerea Spitalului “Sf.Dimitrie” Târgu-Neamț. Donează și tu!

1

Doar uniți putem trece cu bine peste această perioadă.

A fost lansată o campanie de mobilizare publică pentru susținerea Spitalului Orășenesc “Sf. Dimitrie” Târgu-Neamț, în contextul răspândirii noului coronavirus.

Inițiativa aparține unor tineri, majoritatea din Târgu-Neamț (Ștefana Morhan, Iustin Dârloman, Vlad Nistor, Bogdan Loghin, Andrei Mahu, Ionuț Rusu, Alex Gavril și Claudiu Mihalache) și merită susținerea noastră, a tuturor celor din Târgu-Neamț si din comunele arondate. Să nu uităm că spitalul de sub Cetate deserveste zeci de mii de cetățeni. Nemțeni care, cine știe, vor avea nevoie de îngrijiri medicale.

Donațiile pot consta în materiale sanitare sau bani… fiecare ce și cât poate, astfel încât unitatea spitalicească să fie pregătită în caz de nevoie.

Fondurile vor fi folosite pentru dotări cu echipamente, materiale de protecție și igienă pentru eficientizarea luptei împotriva Covid-19”, precizează inițiatorii.

Campania se derulează prin Asociația ”Help – Spit Tg Neamț”, aflată sub coordonarea părintelui Emilian Crețu- preot misionar la capela Spitalului Orășenesc.

Donațiile se pot face în contul IBAN RO65 BTRL 0280 1205 9954 36XX al Asociației prin internet banking, transfer bancar sau direct la bancă.

Orice sumă donată este un ajutor care poate face diferența!

Inițiativa este susținută și de către Daniel Harpa- primarul orașului Târgu Neamț, dar și de către dr. Florin Apostoae, managerul Spitalului din Târgu Neamț.

Această campanie este inițiată de un grup de tineri frumoși și deștepți în colaborare cu Primăria și Spitalul orașului Târgu Neamț.
Vă rog să o susțineți și să aveți încredere că fondurile vor ajunge acolo unde, în aceste zile, este atâta nevoie de ele!“, transmite primarul Daniel Harpa.

1 Comentariu
  1. Elena spune

    Foarte bine! Sunt destui oameni cu bani la Targu Neamt sa dineze sa facem ce trebue unul pt altul cine poate dona ferice de el.Sa ajunga banii acolo unde este nevoe e bine.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate