Casa Culturii din Târgu Neamț, pe mâini muncite. Cine este noul director:

3

Cristina Cosma a fost împuternicită de primarul Daniel Harpa să îndeplinească funcția de director/manager al Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamț.

Decizia a fost luată după demisia lui Ionuț Gugiu din această funcție, demisie cerută de edil după problemele apărute cu sonorizarea în noaptea de Revelion (detalii aici- click).

„Pe doamna Cristina Cosma o recomandă în această funcție experiența în domeniu. A lucrat peste 15 ani la Casa Culturii, apoi la Biroul Proiecte Europene din cadrul Primăriei. Îi urez succes și aștept să îmi prezinte în cel mai scurt timp posibil un plan de management pentru anul 2019.

Ca și așteptări, îmi doresc ca această instituție să se poată autofinanța, să vină în fața târgoveților cu un program cultural variat și să promoveze așa cum se cuvine toate evenimentele”, ne-a declarat Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț.

Pe Cristina Cosma o cunoaște mai toată urbea, ea fiind cea care prezintă majoritatea spectacolelor și manifestărilor artistice desfășurate la Târgu Neamț.

Încă din anul 1991, a intrat în acest domeniu, fiind instructor principal la Casa de Cultură Târgu Neamț. A fost și profesor, la Centrul Școlar nr.2 Iași, Școala Specială Târgu Neamț și Colegiul Tehnic „Ion Creangă”.

Cristina Cosma a ocupat funcția de referent cultural la Casa Culturii, în perioada februarie 1996-  31 martie 2014, fiind coordonatoare de activitate la toate manifestările şi activităţile cultural-educative şi artistice, la toate spectacolele ce s-au desfășurat în Casa Culturii „Ion Creangă” Tîrgu Neamţ.

Din 2014 până mai ieri, o ocupat postul de inspector de specialitate în cadrul Biroului Planificare şi implementare proiecte şi la Compartimentul Control comercial şi autorizări de la Primăria orașului.

Spre deosebire de mulți alții, Cristina Cosma pare să fie mai degrabă un om modest, care și-a croit prin muncă și onestitate drumul spre funcția de director al așezământului cultural pe care l-a slujit ani de-a rândul.

Îi urăm mult succes!

Andreea Trăsnea

3 Comentarii
  1. Iulian Raf spune

    O persoana sarguincioasa, corecta si ambitioasa, o colega ce se distinge dintre foarte multi prin modestie si bun simt, amabila si cu elevata educatie, un om ce merita asa pozitie din plin.Deosebit respect.

  2. Petru Gavriloaia spune

    Felicitari doamnei Cristina, le merita pe deplin !

  3. Un om din popor spune

    Conspirația iataganelor din PSD și au arătat din nou… Eficienta!!!! Trist dar adevărat.. Normal după demisie se asigura un interimat și după se scoate postul la concurs.. Asa este normal și din câte știu asa s a procedat la instalarea directorului demis

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate