Cercetat pentru evadare și încălcarea ordinului de protecție

0

Luni, 1 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 50 de ani, din Târgu-Neamț, nu ar fi respectat măsura preventivă dispusă de instanța de judecată.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, acesta ar fi părăsit imobilul unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu și s-ar fi deplasat la locuința soției sale, fiind încălcat astfel ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu-Neamț.

La scurt timp, cel în cauză a fost depistat pe o stradă din localitatea Vânători Neamț, fiind condus la sediul Poliției orașului Târgu-Neamț, în vederea continuării cercetărilor.

Întrucât nu a respectat obligațiile stabilite, persoana în cauză a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de evadare și încălcarea ordinului de protecție.

Astăzi, bărbatul urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, potrivit IPJ Neamț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate