Cinci kg de trufe negre confiscate de polițiști la Bălțătești

0

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au desfășurat vineri, 10 octombrie, o acțiune pe linie silvică, vizând prevenirea și combaterea tăierilor ilegale, transportului și comerțului ilicit cu produse forestiere și nelemnoase.

În timpul activităților desfășurate, oamenii legii au oprit pentru control, pe DN15, în localitatea Bălțătești, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Valea Ursului. În mașină se aflau mai multe persoane și cinci câini special antrenați pentru recoltarea trufelor.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit peste 5 kilograme de trufe negre (5.054 grame), pentru care ocupanții autoturismului nu au putut prezenta documentele legale de proveniență, transport și comercializare.

Întreaga cantitate de trufe a fost confiscată și predată specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Văratec, pentru expertiză și evaluare.

Cei implicați au fost sancționați contravențional, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și HG 984/2005, cu amenzi totale de 13.000 de lei.

Trufe Bălțătești Neamț

Sursa: IPJ Neamț

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate