Clubul Copiilor își deschide porțile pentru copiii din Târgu Neamț

0

Joi, 27 septembrie, la Clubul Copiilor din Târgu Neamţ  are loc festivitatea de deschidere a anului şcolar 2018- 2019.

Cu această ocazie se va prezenta oferta educaţională a instituției şi un mic spectacol artistic ce va  cuprinde solişti de muzică uşoară, de muzică folk și de muzică populară, dans modern și dans popular.

Cei mici și cei mari sunt așteptați la acest eveniment, de la ora 13.00, la sediul Clubului Copiilor, situat în strada Mărăşeşti, nr.101.

Prin oferta educațională variantă, instituția continuă să atragă, anual, sute de copii și adolescenți.

„Utilizând metode nonformale, ne propunem să dezvoltăm alternative educaționale în procesul de învățământ, să dezvoltăm competențe specifice elevilor și să generăm performanță.

 Elevii vin la Clubul Copiilor din pasiune. Ei sunt atrași de o echipă de profesori bine pregătiți care tratează problematici de interes și dezvoltă abilităti , cultivând concomitent atitudini de toleranță, respect, lucru în echipă”, ne-a precizat prof. Dana Sauciuc, director al Clubului Copiilor din Târgu Neamț.

Andreea Trăsnea

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate