COMES angajează 250 de muncitori – Firma participă la înlocuirea unor trasee de conducte de abur din rafinăria Lukoil, Ploiești

0

Firma participă la înlocuirea unor trasee de conducte de abur din rafinăria Lukoil, Ploiești

Contractul, în valoare de peste 10 milioane de USD, are ca obiect execuția lucrărilor de construcție și montaj de conducte tehnologice și de abur noi din sectoarele Petrotel- Lukoil.

Execuția lucrărilor se deruleză începand din luna noiembrie pe perioada reviziei tehnice generale a rafinăriei.

COMES, în calitate de antreprenor general în cadrul proiectului, va înlocui 78 de conducte din 4 sectoare, în lungime totală de 10 km.

Lucrările se vor desfașura cu ajutorul a aproximativ 250 de oameni, sudori și lăcătuși mecanici. Contractul cuprinde demontarea conductelor ce se înlocuiesc, montarea conductelor noi la poziție, execuția tratamentelor termice, a controalelor nedistructive, probelor de presiune și asistența tehnică la pornirea instalațiilor.

În prezent, COMES se ocupă de procurarea materialelor și de contractarea personalului calificat necesar.

Noi linii de business

O direcție de dezvoltare relativ nouă a companiei este creșterea serviciilor de reparații și construcții la cheie inclusiv în regim de antrepriză generală.

„Instalațiile complexe, proiectele la cheie și infrastructura de fluide sunt reperele activității COMES din perioada următoare. Anul acesta, adăugăm în portofoliu primul proiect de antrepriză generală, pe lângă producția curentă de echipamente industriale sub presiune” precizează Anton Măzărianu, director general COMES S.A. „Gestionăm proiecte de anvergură, de la faza de proiect, la execuție cu recepție finală. În acest an, am dezvoltat un departament care să gestioneze proiecte de amploare, în regim de antrepriză generală, profesioniști care asigură servicii de coordonare, proiectare, ofertare, contractare, logistică, și execuție” explică Anton Măzărianu.

Despre conducte putem discuta în continuu, acestea fac posibilă funcționarea zilnică a societății, asigurând livrarea de gaze naturale, țiței, produse petroliere, apă potabilă sau hidrogen. Acestă industrie, de echipamente și construcții metalice, are nevoie de companii serioase, solide financiar, capabile să ducă proiectele la bun sfârșit, companii cu proceduri stricte în ceea ce privește siguranța și calitatea lucrărilor.

COMES este autorizat în domeniu (cf. normelor ISCIR cât și SR EN ISO 3834-2) pentru reparație, prefabricare și montaj conducte de fluide tehnologice și conducte de abur și apă fierbinte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate