Comuna Agapia, în straie de sărbătoare. „Un colț de Rai” la Stâna Turistică

0

Primăria și Consiliul Local Agapia, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț și Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț a organizat astăzi, 9 septembrie, manifestarea cultural-artistică în Anul Centenarului „Un colț de Rai” – AGAPIA, leagăn de spiritualitate și cultură românească. La ora 13.00, la Stâna Turiscă Agapia a avut loc deschiderea oficială cu un ceremonial religios și discursurile invitaților, reprezentanți ai administrațiilor locale, județene și centrale.

După deschiderea oficială, programul a continuat cu sărbătorirea și premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorirea și premierea copiilor născuți în anul 2018, sărbătorirea și premierea bătrânilor din comună cu vârsta peste 100 ani și premierea elevilor cu merite deosebite la învățătură.

Sărbătoarea continuă pe tot parcusul zilei de astăzi. Buna dispoziția va fi purtată pe tonuri muzicale de artiști renumiți, precum Mioara Velicu, Roxana Nemeș, Hevito, Angela Rusu, Chihlimbar, Catharsis, Ionuț Galani & Band, Ansamblul Folcloric Floricică de la Munte Piatra- Neamț.

Pe parcursul manifestării participanții vor putea vizita Târgul meșteșugarilor din Agapia, Vînători și Humulești. Într-o atmosferă de invidiat, întregită de frumusețea naturală a zonei, toți cei veniți la sărbătoarea Agapiei se vor putea delecta cu bunătăți din cadrul festivalului culinar„Ceaunul fermecat”, cu participarea pensiunilor afiliate Asociației „Valea Ozanei”.

Manifestările se vor încheia cu un foc de artificii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate