Comuna Agapia moare, iar unii consilieri locali se scarpină de o fântână arteziană

Un consilier local din comuna Agapia, pe care nu-l vom numi din respect pentru confidențialitatea cerută, ne tot bate la cap să investigăm achiziția unei fântâni arteziene realizate de actualul primar. Acesta susține că prețurile ar fi fost cel puțin duble și că lucrările au fost executate de „firme de casă”. Până aici, nimic ieșit din comun în politica locală. Problema a fost că insistențele consilierului au devenit la un moment dat nu doar apăsătoare, ci chiar acuzatoare și aproape jignitoare la adresa redacției noastre pentru că nu am vrea să publicăm aberațiile lui.
Am luat totul în serios și am analizat în detaliu această achiziție. Fântâna arteziană din Agapia, cu tot cu serviciile conexe, a costat în total 59.520 de lei, adică aproximativ 11.900 de euro. Din această sumă, 29.099 lei au fost alocați pentru amenajarea propriu-zisă a fântânii, 10.000 lei pentru forajul puțului de apă, iar 20.421 lei pentru achiziția unei fântâni arteziene tip „Imperio”.
Am contactat furnizorul fântânii și ne-am prezentat ca simpli cumpărători interesați. Oricât am încercat să negociem, nu am obținut un preț mai bun decât cel plătit de primărie. La fel am făcut și cu serviciile de foraj și amenajare, iar rezultatul a fost același: toate sunt în prețul pieței. Așadar, acuzațiile consilierului nu se confirmă. Deloc.
Ceea ce se confirmă însă este că unii consilieri din opoziție par să nu mai vadă pădurea din cauza copacului. Într-o comună care se stinge încetul cu încetul, unde problemele sunt grave și adânci, să te agăți de o fântână arteziană doar pentru a mai puncta politic e de-a dreptul penibil. Agapia are monumente istorice, o moștenire culturală valoroasă și un potențial turistic uriaș. Și totuși, nu există nicio investiție reală în promovarea acestor atuuri. Zero lei pentru turism. Zero interes pentru promovare. Și mai sunt multe alte probleme reale încât nu mai e nevoei de nicio problemă inventată de un consilier frustrat.
Dacă administrația locală nu este interesată să valorifice ce are mai valoros, nu ne mirăm că Agapia arată cum arată. Dar și cei care țipă de pe margine că vor „schimbare” ar putea începe să facă ceva concret. În loc de balacareală politică și vânătoare de greșeli imaginare, ar fi mai util să propună proiecte reale pentru promovarea patrimoniului, a tradițiilor și a oamenilor care mai țin în viață comuna. Doar cu ceartă, glumițe prin ședințe și poze cu popii, Agapia n-o să-și revină. Poate a venit timpul să se schimbe și tonul, nu doar persoanele din funcții.
Domnilor consilieri din Agapia, indiferent de partid, treziți-vă și treziți-l și pe primar și apucați-vă de treabă. Față de alte comune, dumneavoastră chiar aveți ce promova și cu ce atrage turiști, dar nu mișcați un deget. Numai combinații, numai calcule pentru avantaje personale, și când se apropie alegerile începeți să arătați cu degetul unii către alții.
În cazul în care ați uitat, domnilor consilieri din Agapia, de la toate partidele, cât de bogată este comuna voastră și cu ce ar trebui să vă lăudați — dar nu o faceți și nici nu alocați vreun leu pentru promovarea propriei comune — vă dăm noi o listă cu monumentele istorice din localitatea pe care o conduceți. Monumente pe care, culmea, nu le veți găsi nici măcar pe paginile voastre de Facebook, promovate individual. Voi vă certați de la fântâni și borduri, iar unii vă întâlniți pe la chefuri. Hai la treabă!
1. Mănăstirea Agapia
Monument istoric de interes național (ansamblu religios)
Situată într-un cadru natural spectaculos, mănăstirea a fost întemeiată în secolul XVII și poartă numele sihastrului Agapie. Este unul dintre cele mai importante centre monahale feminine din România.
2. Biserica „Sf. Voievozi” – Mănăstirea Agapia
Biserică de zid, monument istoric de cult
Ctitorită între 1642–1647 de hatmanul Gavriil Coci, biserica amintește de stilul domniei lui Vasile Lupu și se remarcă prin arhitectură și pictura realizată de Nicolae Grigorescu.
3. Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” – Mănăstirea Agapia
Paraclis monahal, monument religios de interes istoric
Situat în stăreție, este ctitorie a mitropolitului Veniamin Costache, având o valoare spirituală și istorică aparte.
4. Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov” – Mănăstirea Agapia
Biserică de lemn, monument religios tradițional
Ridicată în 1821 în cimitirul mănăstirii, păstrează specificul arhitecturii religioase din secolul XIX.
5. Turnul clopotniță – Mănăstirea Agapia
Construcție defensivă și funcțională, monument arhitectural
Datând din 1823, turnul este construit din piatră și granit, marcând intrarea în incinta mănăstirii.
6. Bolnița de lemn „Adormirea Maicii Domnului” – Mănăstirea Agapia
Biserică mică de lemn, monument religios cu funcție de spital monahal
Construită în 1780, servea ca loc de rugăciune pentru bolnavi, fiind situată în afara incintei mănăstirii.
7. Case monahale – Mănăstirea Agapia
Construcții tradiționale, monument de arhitectură vernaculară
Datând din secolele XIX–XX, aceste case păstrează stilul specific locuințelor monahale moldovenești.
8. Construcțiile din incinta Mănăstirii Agapia
Ansamblu arhitectural religios
Include chilii, anexe, ziduri și alte elemente cu valoare istorică.
9. Casa scriitorului Alexandru Vlahuță
Casă memorială, monument cultural-literar
Aici a locuit scriitorul Alexandru Vlahuță. Casa este din lemn, transformată în muzeu și evocă viața culturală de la sfârșitul secolului XIX.
10. Casa Lahovari
Vila boierească, monument arhitectural
Construcție de sfârșit de secol XIX, cu influențe urbanistice românești, situată lângă Mănăstirea Văratec.
11. Școala veche – Agapia
Clădire educațională cu valoare istorică locală
Fondată în 1911 ca școală pentru adulte (maici), reflectă preocuparea pentru educație în mediul monahal.
12. Statuia Saftei Brâncoveanu
Monument comemorativ
Ridicată în memoria Domniței Safta Brâncoveanu, mare binefăcătoare a Mănăstirii Văratec și personalitate marcantă a epocii.
Iosub Robert