Comunicat

0

antet

Având în vedere că temperaturile vor scădea în  perioada următoare se impun respectarea următoarelor reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor  în gospodăriile populaţiei şi apartamente:

  • Se interzice folosirea focului în exteriorul locuinţelor fără a fi supravegheat.
  • Se interzice folosirea chibriturilor, lumânãrilor, lãmpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de incendiu (depozite de furaje, grajduri, magazii, alte anexe, poduri, .) şi explozie (în apropierea buteliilor de aragaz, instalaţiilor de gaze naturale, încãperi în care depozitaţi produse petroliere), cât şi la executarea lucrãrilor agricole.
  • Pãstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copii nu au acces.
  • Coşurile de fum vor fi periodic verificate, curãţate şi reparate de cãtre personal specializat şi autorizat.
  • Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalicã: aceasta va asigura protecţia faţã de cãderea accidentalã, direct pe podea, a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact.
  • Nu lãsaţi copiii singuri în casã cu sobe, plite, radiatoare şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.
  • La aprinderea focului la aragaze sau sobe alimentate cu gaze naturale, folosiţi principiul gaz pe flacãrã (întotdeauna aprindeţi întâi chibritul şi apoi manveraţi robinetul de alimentare cu gaz).
  • Se interzice cu desãvârşire încercarea cu flacãrã a etanşeitãţii buteliei, garniturilor regulatorilor de presiune sau a furtunului: verificarea se va face numai cu emulsie de apã cu sãpun.
  • Se interzice utilizarea instalaţiilor de încãlzire cu improvizaţii sau defecţiuni şi lãsarea lor în funcţiune nesupravegheate.
  • Nu lãsaţi mâncarea pe foc nesupravegheatã.
  • Poziţionaţi întotdeauna aparatele de încãlzire cu spatele la perete şi cu suprafaţa de radiere a cãldurii cãtre camerã. Dacã este posibil, fixaţi-le de perete pentru a nu se rãsturna.
  • Pentru remedierea aparatelor şi instalaţiilor electrice defecte se apeleazã la specialişti.
  • Se interzice folosirea siguranţelor electrice necalibrate.
  • Montajul centralei trebuie efectuat numai de cãtre firme autorizate;
  • Efectuarea verificării tehnice periodice a centralei termice trebuie executată de către firme autorizate.
  • Se interzice fumatul în locuri cu pericol de explozie şi incendiu.jos
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate