Concursul Național de Muzică și Dans Popular

0

Duminică, 1 iunie, s-a desfășurat cea de a VI-a ediție a Concursului Național Dans E ziua noastrăun festival de folclor cum rar se vede la noi, la Târgu Neamț”, după cum afirmă prof. Dănică Gâtlan, directorul Clubul Copiilor și organizator al evenimentului.

La concurs au participat: Clubul Copiilor Darabani- Ansamblul „Stejărelul”, Clubul Copiilor Rădăuți- Ansamblul „Ciobănașul”, Clubul Copiilor Cîmpulung Moldovenesc- Ansamblul „Rarăul”, Școala nr. 1 Piatra Neamț- Formația „Plaiuri nemțene”, Școala Mărgineni în colaborare cu Centrul de Cultură Piatra Neamț, Școala Populară de Artă Piatra Neamț, Ansamblul „Dor vînătorean” din comuna Vânători – Neamț, Ansamblul „Moineșteanca” din Moinești – Bacău, Ansamblul „Plăieșii” de la Clubul Copiilor Târgu Neamț. Pe scenă au evoluat și soliști de muzică populară de la Iași, Palatul Copiilor Suceava și Ansamblul Folcloric Ozana din Târgu Neamț.

Juriul a fost format din Ionela Brănișteanu- profesoară de canto și Sânziana Oșlobanu- studentă la Conservator și câștigătoarea trofeului în ediția precedentă (secțiunea soliști vocali și intrumentali de muzică populară), Diana Pricop și Vasile Vartic- dansatori în Ansamblul Folcloric Ozana, Ion Luchian- profesor la Școala de Artă Piatra Neamț (secțiunea coregrafie).

În cazul ansamblurilor folclorice, la jurizare s-a ținut cont de costumație, de autenticitatea dansurilor, de interpretarea lor (sincronizarea între dansatori). În funcție de categoria de vârstă, au obținut locul I Ansamblurile „Plăieșii” (Clubul Copiilor Târgu Neamț), „Mugurașii” (Școala Mărgineni) și „Dor Vânătorean” (comuna Vânători- Neamț). Ansamblul „Ciobănașul” de la Clubul Copiilor Rădăuți a câștigat Marele Premiu.

Concursul Național de Dans Popular a fost finanțat de Primăria Târgu Neamț cu 5000 lei, iar restul cheltuielilor au fost suportate de Clubul Copiilor din oraș, cu ajutorul altor donații și sponsorizări.

Andreea Trăsnea





Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate