Concursul pentru funcția de manager al spitalului din Târgu Neamț, sub egida plagiatului și a executării politice

2

Concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Orășenesc Sfântul Dimitrie din Târgu Neamț, desfășurat în urmă cu o lună, stă sub semnul plagiatului și a executării politice. În ultima ședință a legislativului târgnemțean, Maria Vrânceanu- vocea grupului PNL din Consiliul Local a adus o serie de acuzații membrilor comisiei de evaluare și celor din comisia de contestații, fiindcă dr. Tudorel Axinia a fost respins într-un final, deși trecuse de testul grilă.

Vă amintim că în cursa pentru ocuparea scaunului de manager al unității spitalicești s-au înscris doi candidați, ambii foști directori ai spitalului: dr. Florin Apostoae și dr. Tudorel Axinia. Primul nu a trecut testul grilă, al doilea a fost respins după prezentarea planului de management.spital

Acuzațiile Mariei Vrânceanu au la baza un fundament cel puțin ciudat: cum de nu a fost bun planul de management al dr. Axinia, dacă tema cadru aleasă de dânsul a fost  „Asigurarea și monitorizarea calității serviciilor medicale” – unul din punctele care a avut o maximă importanță pentru obținerea acreditării spitalului în urmă cu câteva luni?! (Probabil doamna consilier a presupus că dr. Axinia a fost respins din cauza temei alese, nu din cauza conținutului…) Un alt argument al Mariei Vrânceanu în susținerea afirmației „dr. Axinia a fost umilit și executat politic!” este faptul că, în prima fază, concursul a cuprins evaluarea dosarelor, care trebuiau musai să conțină planul de management. În replică, consilierului local din partea PSD, Vasile Dron (care a fost membru în comisia de evaluare) i-a explicat că în primă fază se verifică dacă dosarul de înscriere conține toate documentele necesare,inclusiv proiectul de management, însă acesta este analizat mereu la ultima probă, și anume interviul- prezentarea planului de management.

Potrivit acestuia, dr. Axinia a prezentat un proiect de management copiat mot-a-mot de pe un site specializat, fără a face nicio referire la spitalul din Târgu Neamț, nici măcar o analiză SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări). Mai mult decât atât, Vasile Dron dă de înțeles  că la testul grilă dr. Axinia ar fi știut dinainte întrebările și răspunsurile corecte, la care ar fi trebuit să aibă acces în mod normal și corect doar președintele comisiei de evaluare, și anume Dan Morenciu- șeful DSP Neamț: „47 din 50 de întrebări a rezolvat dr. Axinia. Dacă-i dau acum aceleași întrebări, nu rezolvă 20!”.

Așa se întâmplă într-o societate în care oamenii sunt obișnuiți să urce pe funcții înalte doar membri sau simpatizanți ai unui anumit partid politic. Dacă primarul e din PSD și candidatul PSD-ului câștigă funcția de manager al spitalului, e făcătură. Dacă nu câștigă, e tot făcătură, că trebuia să câștige candidatul PNL-ului, care are majoritate în Consiliul Local!… Iată că de data aceasta nu a câștigat nici roșul, nici galbenul și… tot nu-i bine!

Mai multe detalii despre acuzațiile de plagiat și de executare politică în următorul material video:

Andreea TRĂSNEA/ Imagine: Dacian ANIȚEI

2 Comentarii
  1. AR spune

    DRON SI TOTI CEI ADUSI ca si DRON de PSD IN ORAS LA CONDUCERE SUNT NESPECIALISTI…SELECTATI DUPA CRITERII SUBIECTIVE..OAMENI CARE NU DEMONSTREAZA NIMIC IN LOCURILE LOR DE MUNCA.AICI MA REFER LA CEI D E TEAPA LUI APOSTOAIE..SI ELTII.SA VA FIE RUSINE cu asa selectii….LA TOTI CA NU SPUNETI ADEVARUL.VA ARANJATI NUMAI NEAMURILE IN SERVICII SI ZICETI CA SUNTETI CORECTI.PANARAMELOR!Spagi si interese la toate nivelurile.Sper sa nu va mai vad dupaalegeri!

  2. eu spune

    cu cine a fost înlocuit bulai în piață să vândă marfa?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate