Conducerea CNSM Târgu-Neamț, mesaj către elevi și părinți

0

Dragi elevi, stimați părinți, Hristos a Înviat!

E o certitudine că traversăm o perioadă dificilă din viața noastră, dar țin să vă reamintesc căpeste orice noapte, se ridică un nou răsărit. Consensul mondial este că această situație va fi, cu siguranță, depășită, iar viața va continua normal. Este în puterea și de datoria noastră, însă, să dictăm sensul acestei continuități!

Sunt sigură că aceia dintre voi care ați urmărit activ trecerea pandemiei de la stadiile incipiente la contextul actual, au înțeles, cu discernământ, că actuala criză poate fi depășită prin comunicare și colaborare. Desigur, domeniul medical constituie apărarea principală, problemele economice se vor rezolva și ele, treptat, iar rolul cel mai important, în acest context, revine tot educației.

Educația nu este închisă între zidurile unei clădiri, ci reprezintă modalitatea de a viețui și de a conviețui a fiecăruia. Educația depășește bariera didactică și academică, manifestându-se prin respectarea legii, prin simț civic, prin empatie, prin dorință de întrajutorare și prin conformare documentată la un set de reguli menite să protejeze întreaga societate.

Școala este instituția în care informația se îmbină cu disciplina și cu pasiunea de a cunoaște, fiind responsabilă de modelarea caracterului intelectual, emoțional și social al celor aflați la început de drum în viață. Scoala este și locul de întâlnire între prieteni, între oameni care împărtășesc aceleași convingeri și aceleași principii de viață. Școala este modul nostru de viață pe care ni l-am construit zi de zi, împreună.

Știu, dragi elevi, că îi simțiți lipsa, că vă este dor de colegi, de atmosfera școlii, de ore, de pauze, de glumele voastre, de zarva de pe holuri din timpul pauzelor, poate și de liniștea descoperirii unui nou sens în timpul orelor. Vă asigur că asta simțim și noi, profesorii!

În aceste vremuri, puse sub semnul distanțării sociale, școala trebuie să rămână o piatră detemelie, asigurând stabilitatea și dezvoltarea continuă a elevilor săi.

Comunicarea online rămâne, deocamdată, singura cale de a păstra legătura dintre voi, elevii și noi, profesorii, atât pentru socializare, cât și pentru învățare. Astfel, mutarea activității în mediul online este o oportunitate la excelență, în ciuda factorilor potrivnici. Aici ne continuăm lecțiile, și aici, ca și la școală, putem să punem și să răspundem la întrebări, și aici putem fi creativi, veseli, încrezători înputerea noastră de a ne construi viitorul.

Echipa de informaticieni ai colegiului, împreună cu toți profesorii voștri au pregătit, încă de la suspendarea cursurilor, platforma educațională unde avem libertatea să comunicăm și săcontinuăm ceea ce am început în acest an școlar. Am urmărit felul în care ați continuat învățarea și interesul vostru pentru menținerea comunicării și vreau să vă felicit că școala a rămas o preocupare importantă pentru voi!

Vreau să mă adresez în mod special elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a și să-i asigur de tot sprijinul cadrelor didactice pentru a-și putea continua pregătirea examenelor de final de ciclude învățământ! Sunt sigură că la nivelul decidenților din Ministerul Educației și Cercetării se vor lua cele mai bune decizii pentru siguranța și sănătatea voastră, dar și pentru susținerea în condiții bune a acestor exemene, în așa fel încât viitorul vostru să nu fie influențat de această criză.

Este prima dată când mă adresez public fără sa afirm de la bun început că ”O școală trăiește prin elevii care învață în ea!”, însă m-am adresat cu salutul învierii și al speranței, al încrederii că mintea și sufletul oamenilor va putea cuprinde și înțelege calea de ieșire din această criză.

Școala va continua să existe atâta vreme cât elevii își urmează profesorii pe drumul cunoașterii, indiferent care este calea pe care o aleg!
Doar împreună vom reuși!

Prof. Adina-Raluca Margine

Foto arhiva
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate