CONSTANTIN MATASĂ DESPRE BISERICILE MĂNĂSTIRII NEAMȚ

În Sfânta Săptămână a Patimilor să parcurgem alături de cititori, în cele care urmează, câteva considerații ale preotului Constantin Matasă, referitoare la lăcașele de cult ale Mănăstirii Neamț, așa cum au fost ele consemnate în lucrarea Călăuza județului Neamț, publicată de către aceasta la București, editura Cartea Românească, în 1929.

”Mănăstirea Neamţ, pe lângă biserica principală cu hramul „Înălţarea” mai are şi bisericile: Sf. Gheorghe, în incinta M-rii, alături de biserica mare, Sfântul Ioan Bogoslovul unde e cimitirul şi cunoscuta Gropniţă sau Catacombele pe care le descrie C. Negruzzi; biserica Sf. Ioan Novi, unde era bolniţa pentru infirmi; Schitul Vovidenia şi ceva mai departe, pe vârful muntelui, schitul Pocrov. Deosebit de acestea, M-rea mai are un număr de paraclise: Sfântul Pantelemon, Adormirea M.D., Buna-Vestire, etc..

Toate aceste biserici, afară de biserica mare, sunt de construcţie nouă şi nu prezintă interes istoric sau artistic. Arhiereul Narcis în revista „Arhiva” de la Iaşi, pe anul 1908, dă toate inscripţiile ce se mai puteau citi atunci în această mănăstire şi acolo susţine că biserica Sf. Gheorghe, mai înainte, era în afară de incinta M-rii şi că ar fi fost zidită pe la 1367. În acelaşi loc găsim că şi clopotul ctitoresc poartă inscripţia din 1393; clopotul acesta însă e din 1485, după cum se vede din inscripţia citită de Prof. N. Iorga.

Biserica mare de astăzi e zidită în 1497, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Tradiţia spune însă că cu mult mai înainte, în locul actualei biserici a fost o altă bisericuţă de lemn, pe care Petru Muşat ar fi înnoit-o, zidind-o din piatră şi a înzestrat-o cu cele trebuitoare.

Al doilea ctitor al Neamţului e Ştefan, un fiu al lui Alexandru cel Bun, ucis de nepotul său şi înmormântat aici. Mai târziu, Ştefan cel Mare porunci să se pună pe acest mormânt o lespede cu inscripţia: „Acest mormânt l-a înfrumuseţat Io Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn al ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, unchiului său Ştefan Voevod, fiul bătrânului Alexandru Voevod, care a fost ucis”[1].

Ctitoria lui Petru Muşat trebuie să fi ajuns pe vremea lui Ştefan cel Mare într-o stare de ruină din cauza războaielor şi prădăciunilor. În 1467, când Ungurii au dat foc Târgului, desigur că n-au cruţat nici Mănăstirea; zile grele de pustiire va fi avut această Mănăstire şi în 1475, când Turcii, după lupta de la Valea Albă au lovit şi Cetatea Neamţului. Astfel, în locul vechii biserici, Ştefan cel Mare ridică frumoasa biserică de astăzi, care înfăţişează ultima fază a arhitecturii moldoveneşti din vremea lui şi la 14 Noiembrie 1497 este sfinţită de mitropolitul Teoctist, sfetnicul cuminte al marelui Voevod, fost călugăr cu metania din această M-re şi îngropat şi el însuşi aici.

„Biserica mare a Mănăstirii Neamţului se deosebeşte de toate celelalte din vremea lui Ştefan cel Mare prin dimensiunile ei mari, prin înălţimea ei, dar mai cu seamă prin noua distribuire în plan. Într-adevăr nu mai găsim aici simpla împărţire în naos (cu altar) şi pronaos. Găsim o încăpere care era separată de naos printr-un perete acum dispărut şi înlocuit printr-un arc mare. Această dispoziţie este aceea a bisericilor din vremea lui Petru Rareş…

Avem deci, în rezumat, un naos mai lung ca în bisericile până acum studiate şi un altar de asemenea lai lungit; absidele laterale sunt în semicerc complet. Boltirile şi naşterea turlei sunt cele obişnuite. Pe urmă vine compartimentul mormintelor boltit cu o singură calotă, aşezată pe arcuri oblice şi pe două lungi arcuri longitudinale rezemate de pereţi. Pronaosul e împărţit în două, ca la Piatra… Biserica se termină actualmente, spre apus, prin pridvorul adăugat probabil de Lăpuşneanu… Un alt element actual al planului e vestmântăria care comunică cu diaconicul şi are o intrare directă din afară. Această vestmântărie este adăugată sub domnia lui Iliaş şi refăcută mai târziu. Chenarul gotic al uşii (vestmântăriei) … e din vremea lui Ştefan cel Mare şi este de asemenea probabil că provine din peretele ce separă naosul de camera ctitorilor.

Trebuie semnalat încă în interior foarte frumoasa uşă de trecere din pronaos în naos, care arată, pe lângă bogăţia bazelor şi a colonetelor, o executare perfectă şi măreaţa uşă principală de intrare în pronaos pe peretele de apus şi în axa bisericii, e mai lată şi mai înaltă decât de obicei; uşa propriu-zisă, cu rama ei dreptunghiulară, e prinsă într-un chenar bogat mulurat în ogivă, evazat spre exterior; iar un al doilea chenar dreptunghiular cuprinde tot portalul. În lunetă este zugrăvită icoana Maicii Domnului.

Pe postamentele ce suportă bazele frumos lucrate ale colonetelor, e săpată o ornamentaţie gotică, un rând superior mai mic şi mai gingaş şi un rând de jos mai mare; această împodobire compusă din semicercuri întretăiate şi cu flori de crin la vârfurile lor, e de un motiv ce-l găsim pe turnul catedralelor gotice din Cluj, din Bistriţa în Ardeal şi la turnul catedralei din Braşov; nu-l mai vedem într-altă parte la noi.

Pe dinafară, biserica are o înfăţişare mult mai impunătoare decât toate cele ce le zidise Ştefan până atunci, atât prin dimensiunile planului mai mare, cât şi prin înălţimea ei. Unele prefaceri mai moderne – din veacul al XIX-lea – i-au schimbat puţin înfăţişarea prin adăugarea unui fronton cu o rozasă cu împletituri gotice, prin acoperirea turlei cu o învelitoare bulbucată încoronată de un lanternou şi printr-o ornamentaţie nouă sub cornişă. Aceste prefaceri însă, nu strică decât puţin aspectul general şi impresia generală de măreţie”[2].

Dr. Vasile Diaconu

[1] N. Iorga, Istoria Românilor în chipuri şi icoane, p. 32.

[2] Gh. Balş, Bisericile lui Ştefan cel Mare, p. 98.