Copiii plantează “Padurea copiilor”

1

Un proiect realizat de elevii Magda Gavriloaia, Valentina Popa şi Florentina Manolache, de la Liceul Tehnologic “Vasile Conta” Tg.Neamţ, coordonaţi de profesorul Ioan Romeo Roman, a prins viaţă zilele trecute la Tg.Neamţ. Astfel, alături de specialiştii din domeniul silvic de la Ocolul Silvic Tg.Neamţ, peste 60 de copii de la acelaşi liceu, împreună cu profesorii Constantin Popa, George Afloarei şi Ghiocel Gheorghe Nuţu au participat la o campanie de împadurire a dealului Pleşu, într-o activitate numită “Pădurea copiilor”.

Suntem mândri să fim alături de instituţiile publice într-o campanile de împădurire a zonei care ne reprezintă. Vom urmări munca noastră în perioada imediat următoare şi ne vom asigura că ecositemul va reveni la stadiul iniţial. Sunt convinsă ca munca colegilor mei nu este în zadar, şi peste ani, vom fi mândri să venim, fiecare dintre noi, la umbra propriului copac”, a spus Magda Gavriloaia, unul dintre elevii care au participat la elaborarea acestui proiect.

Implicarea în viaţa comunitară nu înseamnă să faci pentru oameni ce pot face ei înşişi pentru ei, ci să aduci împreună toate resursele pentru a oferi soluţii potenţiale la problemele majore identificate. Copiii au identificat o astfel de problemă şi au participat alături de specialişti la rezolvarea ei. Este un câstig pentru fiecare dintre noi”,  a spus profesorul Roman Ioan Romeo.

Primaria apreciaza initiativa si efortul elevilor de la Liceul Tehnologic „Vasile Conta” de a participa in cadrul Lunii Sadirii Arborelui la plantari de puieti foioase in Dealul Plesu – o actiune nobila, cu participarea directa a reprezentantilor autoritatii locale, silvicultorilor de la Ocolul Silvic Tg. Neamt, profesorilor si elevilor scolii mentionate mai sus. Le multumim si ne dorim sa colaboram eficient in cadrul proiectelor viitoare” a declarat dl ing. Traian Humulescu, viceprimarul orasului Tg.Neamţ

1 Comentariu
  1. Magda Gavriloaia spune

    Multumim din suflet tututor celor care au participat la acest proiect si celor care au apreciat efortul depus! Eu pot sa spun ca sunt mandra de ceea ce s-a realizat si de faptul ca am in jurul meu oameni dornici de a incerca sa faca un viitor mai bun pentru ei si mediul in care traiesc!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate