Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
miercuri 8 aprilie 2020
  • :
  • :

COVID-19/24 Martie – Situația în județul Neamț

INFORMARE DE PRESĂ

În legătură cu modul de gestionare a situației generate de epidemia de COVID-19 și măsurile dispuse, vă informăm cu următoarele date: Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 24.03.2020 sunt 163 de persoane aflate în carantină, 4 persoane ieșite din carantină, 2814 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu și 746 ieșite din izolare.

În vederea respectării restricțiilor impuse ca urmare a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat în sistem integrat, alături de Poliția Locală și Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț din dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice din mediul urban și cele de patrulare din mediul rural.

În ultimele 24 de ore, au fost intensificate supravegherile privind modul de respectare a prevederilor legale de către persoanele aflate în izolare la domiciliu/carantină, fiind desfășurate și activități de informare a cetățenilor cu privire la riscurile existente în cazul nerespectării legislației în vigoare.

În acest context, polițiștii au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 1.121 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 8.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 1/1999.

Începând cu data de 23 martie a.c., au intrat în vigoare restricțiile impuse de Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, în intervalul orar 6.00 – 22.00, circulația persoanelor pe raza județului Neamț, în afara locuinței/gospodăriei, se va efectua numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

De asemenea, în intervalul orar 22,00-6,00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Totodată, conform prevederilor ordonanței militare nr. 2, persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Conform prevederilor legale, sancțiunile contravenționale sunt între 100-5.000 de lei – pentru persoanele fizice și între 1.000-70.000 de lei, pentru persoane juridice.

24 martie 2020 – Ministerul Afacerilor Interne / Instituția Prefectului- Jud. Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *