Credincioșii, așteptați la hramul Bisericii Sfântul Ilie din Târgu Neamț

0

Biserica Sfântul Ilie din orașul Târgu Neamț îşi sărbătoreşte hramul.

Sărbătoarea începe în seara de vineri, 19 iulie, prin oficierea Vecerniei unită cu Litia, de la ora 18.00.

Sâmbătă, în ziua hramului, programul continuă dis de dimineață cu slujba de Utrenie, Acatistul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și Sfânta Liturghie. După pomenirea ctitorilor bisericii și predică, toți credincioșii veniți la biserică în zi de sărbătoare vor lua parte la agapa frățească.

Potrivit pr. paroh Vasile Ionesi, sunt așteptați să participe toți preoții din Protopopiatul Târgu Neamț, în frunte cu pr. Protopop Nicolae Axentioi, dar și oficialitățile locale și, nu în ultimul rând, credincioșii din toate colțurile orașului.


Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Ilie” din Târgu Neamț a fost pusă în anul 1837, pe terenul donat de către cârciumarul Alexandru Teohari. Ceremonia de sfințire a bisericii a avut loc de Sfintii Trei Ierarhi Grigore, Vasile și Ioan, pe 30 ianuarie 1842.

În Săptămâna Patimilor din anul 1864, a ars acoperisul bisericii, iar clopotele au fost puternic afectate, în urma unui incediu devastator izbucnit în zonă. La scurt timp, s-au realizat lucrări de refacere, iar icoanele au fost îmbrăcate în argint. Între anii 1978-1980, la Biserica „Sfântul Ilie” s-au efectuat lucrări de demolare și retencuire, urmate de realizarea unor noi picturi interioare, în tehnica frescă. Pe 20 iulie 1980, în ziua hramului, lăcașul a fost resfințit.

Biserica „Sfântul Ilie” este înzestrată cu o impresionantă catapeteasmă bogat sculptată în lemn de tisă, în stil baroc, poleită cu aur, cu icoane împărătești și candele de argint, cu trei clopote mari turnate în atelierele de la Mânăstirea Neamțului, precum și obiecte de cult de mare preț.

Prin râvna pr. paroh Vasile Ionesi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și sprijinul enoriașilor, lăcașul de închinare s-a reînnoit aproape în totalitate, în perioada 2009-2014, realizându-se ample lucrări de restaurare. Biserica „Sfântul Ilie” din Târgu Neamț a fost resfințită la data de 20 iulie 2014, tot în ziua în care este prăznuit patronul și ocrotitorul bisericii și parohiei.

Andreea Trăsnea

Citește și:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate