Cum sa va pregatiti masina pentru sezonul de vara?

0

Pe masura ce temperaturile cresc si zilele devin mai lungi, cei mai multi dintre noi planuim excursii si vacante, iar asta inseamna ca este necesar sa acordam o atentie sporita masinilor noastre. Pentru o vara plina de distractii si de experiente noi, masina trebuie sa fie pregatita pentru caldura, pentru mai multi kilometri si pentru bagajele tuturor membrilor familiei. In orice anotimp, conditiile meteorologice pot afecta negativ vehiculul, anvelopele si experienta generala. De la anvelope deteriorate, vehicule supraincalzite si tot felul de pericole care apar odata cu cresterea extrema a temperaturilor, sofatul pe timp de vara poate implica mai multe riscuri. Le putem preveni pe toate pregatindu-ne masina pentru conditii meteorologice inabusitoare.

Iata, asadar, ce pasi trebuie sa parcurgeti pentru a va pregati masina pentru sezonul cald si pentru toate excursiile in care veti merge:

Verificati sistemul de aer conditionat

Intai de toate, asigurati-va ca sistemul de aer conditionat functioneaza excelent, inclusiv radiatorul, pompa de apa, termostatul, curelele si furtunurile asociate, pentru ca fiecare calatorie cu masina sa fie cat mai confortabila si racoroasa in ciuda temperaturilor fierbinti si a asfaltului incins. Chiar si in timpul verii, este recomandat sa folositi un antigel de inalta calitate, cu un punct de fierbere mai mare decat apa. Inainte de o calatorie mai lunga si inainte ca temperaturile sa creasca tot mai mult, rugati un profesionist sa verifice pompa de apa. Examinati, de asemenea, starea curelelor si a furtunurilor, iar daca par uscate, crapate sau slabite, prezentati-va cu masina la un mecanic.

Verificati toate nivelurile de lichid

Cand efectuati intretinerea de vara a masinii, asigurati-va ca toate nivelurile de lichid ale vehiculului sunt adecvate pentru o calatorie lunga si fierbinte. Mai precis, verificati lichidul de parbriz, lichidul de racire, lichidul de frana, uleiul de motor si lichidul de transmisie. Daca nivelul acestor lichide nu este corespunzator, asta poate duce la supraincalzirea vehiculului sau, mai rau, la o defectiune costisitoare a motorului.

Verificati anvelopele

Bagajele grele, distantele mai lungi si temperaturile mai ridicate pot afecta negativ performanta anvelopelor. Totusi, exista cateva lucruri simple pe care le puteti verifica pentru a va asigura ca anvelopele sunt in stare buna si va sustin in toate excursiile pe care le planificati. Examinati cu atentie intreaga suprafata a anvelopelor pentru a depista eventualele semne vizibile de deterioare, precum fisuri, crapaturi, perforatii, bule, umflaturi sau banda de rulare uzata. In primul rand, umflati anvelopele. Utilizati un manometru pentru a verifica presiunea in anvelope in fiecare luna si inainte de calatoriile lungi sau cand transportati incarcaturi suplimentare.

Ar trebui sa gasiti recomandarile producatorului vehiculului privind presiunea in anvelope, fie in manualul de utilizare al vehiculului, fie pe o eticheta aplicata pe usa soferului. Incercati, de asemenea, sa nu supraincarcati vehiculul si sa nu conduceti prea repede. Scaderea vitezei si limitarea cantitatii de bagaje poate insemna un consum mai bun de combustibil, dar poate pune si mai putina presiune pe anvelope. Verificati presiunea de umflare, precum si starea rotii de rezerva. In mod ideal, presiunea in anvelope ar trebui verificata cand anvelopele sunt reci, ceea ce inseamna ca masina nu a fost condusa timp de trei ore.  In ceea ce priveste tipul de anvelope pe care le utilizati, puteti alege dintre anvelope de vara si anvelope all-season. Anvelopele de vara sunt ideale pentru toate tipurile de vehicule, in special vehicule de inalta performata si vehicule sport. Caracteristicile lor dimensionale, cum ar fi latimea anvelopei si diametrul, apoi capacitatea de viteza si alte caracteristici ce tin de design fac anvelopele de vara sa fie potrivite si capabile pentru performante sporite in conditii umede si uscate.

 In mod surprinzator, unele modele de anvelope de vara ofera performante mai bune in conditii umede de sofat, datorita modelelor unice ale benzii de rulare, care ajuta la evacuarea apei si previn hidroplanarea. Puteti comanda si explora o gama ampla de anvelope de vara de pe acest site. In ceea ce priveste anvelopele pentru toate anotimpurile, acestea functioneaza foarte bine pe vreme calda, dar pot oferi mai putina aderenta decat anvelopele de vara. Capacitatile lor de directie, franare si viraje sunt usor sacrificate. Acest compromis este necesar pentru ca anvelopele pentru toate anotimpurile sa poata oferi performante acceptabile in conditii usoare de iarna si sa asigure o viata mai lunga a benzii de rulare. Anvelopele pentru toate anotimpurile sunt capabile sa asigure tractiune in timpul iernii, insa nu sunt cele mai recomandate in conditii extreme de sofat. Daca va confruntati cu conditii de iarna extrema, ar trebui sa luati in considerare trecerea la anvelope de iarna pe masura ce temperaturile scad si se anunta ninsori si polei. In general, anvelopele pentru toate anotimpurile reprezinta o buna optiune pentru soferii care se confrunta cu conditii climatice moderate in orice sezon si sunt feriti de temperaturi extreme.

Impachetati un kit de urgenta

Inainte de a pleca in prima calatorie mai lunga cu masina din anul acesta, incercati sa va pregatiti cat mai bine. Adesea, pregatirea riguroasa poate face diferenta intre o vacanta grozava si una dezastruoasa. Pe tot parcursul anului, dar in special in timpul lunilor mai calde, incercati sa fiti pregatiti cu un kit complet de urgenta, care sa includa un incarcator portabil pentru telefonul mobil si baterie, trusa de prim ajutor, produse alimentare neperisabile si apa, lanterne, triunghiuri de pericol, unelte (cum ar fi o cheie si cric de masina), o anvelopa de rezerva, cabluri jumper, aproximativ 2 litri de ulei (deoarece si un motor bine reglat poate arde uleiul in conditii de sofat indelungat) si un lichid de racire.

In cele din urma, inainte de a va aseza la volan, propuneti-va sa aveti rabdare si sa fiti cat se poate de vigilenti. Calatoriile de vara reprezinta o modalitate excelenta de a va scoate familia din casa, de a va crea amintiri superbe si de a petrece timp alaturi de cei dragi. Totusi, oricat de bine v-ati pregatit vehiculul, asta nu garanteaza siguranta 100% pentru toti membrii familiei. Luati in considerare si alti factori, cum ar fi drumurile mai aglomerate si pericolele la adresa sanatatii asociate sofatului in timpul verii. Vara tinde sa scoata pe toata lumea din casa, ceea ce inseamna trafic aglomerat, mult mai multe vehicule si o varietate de soferi. De exemplu, soferii mai tineri, cu mai putina experienta, vor lua parte la trafic. Vor exista mai multi ciclisti si mai multe motociclete. Asadar, pastrati-va vigilenta, respectati limita de viteza si incetiniti cand conditiile de sofat nu sunt grozave. Incercati in orice situatie sa va oferiti suficient spatiu si timp pentru a-i observa pe toti participantii la trafic si pentru a reactiona in consecinta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate