Cum te fraieresc bătrânii

0

Ajut bunicuțele să treacă strada, le zic cât e ceasul, le citesc prețul de pe etichete în magazin. Pe scurt, fac parte din categoria oamenilor care sar în ajutorul celor de vârsta a treia. Vă mărturisesc acest lucru ca să înțelegeți de ce m-am oprit din drumul  meu, în apropiere de sediul Poștei Române, când o doamnă trecută de 65 de ani a strigat după mine. Iată conversația purtată cu dânsa:

Domnișoară, domnișoară! Eram în față la Adormire și un țigănel mi-a furat geanta! Portofelul cu bani, acte, tot era acolo! Nu m-au ținut picioarele să fug după el. Dă-mi 1leu 50, să mă pot întoarce acasă, în Poiana. Mai am eu ceva mărunțiș.

– Vai de matale! Dar n-a văzut nimeni ce-ați pățit, să fugă după el și să vă recupereze geanta?!!

Nu, domnișoară. Cine era, a mers mai departe.

Fac o faptă bună, îmi zic în gând.  1,5 lei nu e un capăt de țară. Pentru o fracțiune de secundă, fiind sensibilizată de pățania bătrânei, am vrut să-i dau cât mi-a cerut. N-a durat mult și m-am scuturat de mentalitatea celor care dau bani cerșetorilor. Trinc!

-Doamnă, vă pot ajuta să vă recuperați geanta!

Cum, domnișoară? Că țiganul ală s-a făcut nevăzut, mă întreabă doamna de vârsta a treia, pe un ton care cerea milă și compasiune.

-Ați zis că v-a furat geanta în fața Catedralei Adormirea Maicii Domnului. Acolo sunt camere de supraveghere. Uitați, merg eu cu dumneavoastră la Poliție, le spuneți ce s-a întâmplat și aveți șanse mari să vă recuperați toți banii și actele din geantă!

La Poliție?! Nu… nu merg eu acolo, domnișoară. Dă-mi numai 1 leu 50, să mă duc acasă…

Răspunsul bătrânei m-a mâhnit. Speram să treacă testul cu brio. Respect oamenii de vârsta a treia, cum mulți dintre voi o faceți, însă declar această întâmplare ca fiind o briliantă metodă de înșelăciune.

old-people-rockMetoda „Mi-a furat portofelul. Dă-mi 2 lei să mă duc acasă” are destulă credibilitate când vine din partea unui cetățean de vârsta a treia. Se apelează la sensibilitatea potențialei victime, stârnește milă și compasiune pentru un bătrân care tocmai a fost jefuit. Sunt ferm convinsă că mulți dintre târg nemțeni au căzut în plasă. Nu erau suficienți tinerii de etnie rromă care mișună pe toate străzile orașului și diversele metode de înșelăciune cu care deja ne-am obisnuit.  Acum și oamenii de vârsta a treia încearcă să te fraierească!

Să privim partea plină a paharului: a cerut 1,5 lei. Față de cerșetorii întâlniți de obicei, care se țin de tine până le dai și al doilea leu, probabil bătrâna mi-ar fi zis și-un bogdaproste, mândră că la anii ei e în stare să păcălească tineretul.

 Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate