Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

0

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă  prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. 

Moaștele au fost primite ca dar de mulțumire de către Domnul Moldovei, Vasile Lupu, în luna mai 1641, din partea Patriarhului Partenie al Constantinopolului.

Un număr impresionant de pelerini a ajuns la Iași în aceste zile, pentru a se închina la moaștele Cuvioasei.

Se spune că Sfânta Parascheva a săvârșit atâtea minuni mai multe decât numărul stelelor şi nisipul mării, că vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei.

Potrivit creștin ortodox.ro, Sfânta Parascheva  s-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din părinti bogati și binecredinciosi. La vârsta de zece ani, auzind în biserica cuvintele: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), răspunde strigătului dumnezeiesc: își schimbă hainele cu îmbrăcămintea unui cerșetor.

Decide să-si părăsească părinții pentru Hristos, înainte de a împlini 20 de ani. Ajunge la Constantinopol, unde se bucură de învățătura unor călugări cu viața duhovnicească plăcută Domnului. La sfatul acestora, merge la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului.

Într-o noapte, la vârsta de 25 de ani, un înger îi descoperă în vis că trebuie să se reîntoarca în locurile părintești.

Potrivit tradiției, revine în Epivat fără să spună cuiva cine este și de unde vine. După alti doi ani de nevointa, la varsta de 27 de ani, trece la cele vesnice. A fost îngropată ca o străina, aproape de mare. După câțiva ani, valurile au adus la țărm trupul neînsufletit al unui marinar. Un sihastru care viețuia în acele locuri, i-a rugat pe câtiva creștini să-l îngroape. Acestia, in timp ce sapau, au descoperit un trup neputrezit. Nu au dat importanță acestui lucru și au pus alături de el si trupul marinarului. Dar în noaptea urmatoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis Cuvioasa Parascheva și i-a poruncit să ia trupul ei și să-l aseze la loc de cinste. Astfel, trupul Sfintei Parascheva a fost dus în biserica „Sfinților Apostoli” din Kallicrateia.

Moaștele Sfintei Parascheva au ajuns în țara noastră în anul 1641. În prezent, sunt depuse la Catedrala mitropolitană din Iași.

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva:

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate