Dar din dar se face rai, în Parohia „Sf. Nicolae” Târgu-Neamț

0

Mai multe persoane și familii nevoiașe au primit în prag de sărbători daruri din partea Parohiei „Sfântul Nicolae” Târgu-Neamț.

„Dăruind vei dobândi!” sau cum se spune în popor „dar din dar se face rai”, iată că urmând exemplul Sfântului nostru blând și multmilostiv, Marele Ierarh NICOLAE a cărui sărbătorire o prevestim, ca urmare a generozității dumneavoastră, enoriașii și apropiații parohiei noastre, care ați dăruit cu drag, fiecare după putință pentru hramul Bisericii, din aceste daruri materiale și financiare, prin grija Părintelui paroh Stelian Cramba, cu implicarea domnului epitrop Vasile Iftode, cu sprijinul consiliului și comitetului parohial, s-au făcut pachete cu alimente de bază (ulei, orez, mălai, zahăr, conserve, cozonac, fructe) și produse de uz igienic și gospodăresc, care au fost dăruite persoanelor și familiilor aflate în situații dificile, semeni de-ai noștri care sunt bolnavi, neputincioși sau fără posibilități de venituri care să le asigure un trai decent!

Astfel, s-au făcut vizite la peste 20 de cazuri sociale speciale, care au primit pachete consistente, din dorința de a le asigura subzistența în această perioadă premergătoare sărbătorilor Sfântului Nicolae și a Nașterii Mântuitorului Hristos, dar și o mângâiere pentru aceste persoane încercate de felurite greutăți!

Repet, sunt daruri din darurile dumneavoastră, bine chibzuite ca toți să se bucure de exemplul și dăruirea Sfântului Nicolae!

Vom continua cu oferirea de daruri, în perioada imediat următoare, începând cu copiii care vor fi prezenți la slujba privegerii din seara zilei de sâmbătă, începând cu ora 17! Asteptăm toți copiii, în număr cât mai mare, la întâlnirea cu Moșul darnic și bun, Sfântul Nicolae!

De asemenea, vă asteptăm pe toți, credincioșii parohiei, prietenii și apropiații noștri, să ne rugăm împreună, la slujba privegherii de sâmbătă seara începând cu ora 17.00, dar și duminică dimineață la slujba utreniei, acatistului și a Sf. Liturghii apoi la pomenirea celor adormiți, ctitori și rudenii ale noastre!

Avem pregătite pachete pentru toți, tocmite și gătite cu multă dragoste după datina și obiceiului hramului Bisericii, care vor fi oferite celor prezenți!

Vă mulțumim încă odată pentru dragoste și dărnicie și vă așteptăm cu mare drag!

Parohia „Sf. Nicolae” Târgu-Neamț

sursa: facebook

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate