DNA: Fraudă cu fonduri europene descoperită la Neamț. APIA s-a constituit parte civilă

0

Printre cauzele finalizate de procurorii DNA în luna octombrie 2023 se numără trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

-Persoană fizică, la data faptei reprezentant legal al Asociației Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

            – de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

            – fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

-Asociația Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig, județul Neamț, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

            – folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

            – fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2016-2020, inculpatul, reprezentant legal al Asociației Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig, ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente (tabele centralizatoare) în care ar fi fost consemnate date false, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată.

În realitate, la datele depunerii celor cinci cereri de plată, o parte dintre persoanele înscrise în centralizatoarele susmenționate nu ar fi fost membri ai Asociației Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig și nu și-ar fi exprimat acordul privind depunerea cererilor de plată la APIA de către Asociație. În aceste condiții, Asociația Crescătorilor de taurine Stânișoara Pipirig nu ar fi îndeplinit una dintre condițiile de eligibilitate (nu ar fi asigurat încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha) necesară pentru obținerea fondurilor.

Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut fonduri nerambursabile în sumă totală de 3.125.910 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

informează DNA

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate