Doi nemțeni au decis să NU respecte măsurile de izolare/carantină – Alte abateri, sancționate cu 8000 de lei

0
Foto caracter ilustrativ (Sursa: Observator BN)

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 80 de polițiști și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, terase dar și în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 126 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 172 de mijloace de transport și au fost legitimate 731 persoane.

Echipele de control au depistat 71 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 2 persoane care nu au respectat măsurile privind carantina/izolarea, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 8.000 de lei.

Vă aducem la cunoștință faptul că începând de mâine, 25 octombrie, ora 23.00, prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în 4 localități din județul Neamț unde s-a constatat că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Piatra Neamțorașul Bicazcomuna Girov și comuna Gârcina, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, cu excepția teraselor, fiind instituite și alte măsuri obligatorii.

În acest context, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț reamintesc cetățenilor următoarele recomandări privind conduita socială responsabilă în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.

•    Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.

•   Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane

•   Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați.

•   Pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2.

Suntem și rămânem la datorie pentru siguranța dumneavoastră!

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Sursa: IPJ Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate