Două incendii la mai puțin de două ore distanță (NEAMȚ/IMAGINI)

0

În data de 28.04.2024, la ora 15:37, pompierii au fost solicitați să intervină în orașul Târgu-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată pe strada Radu Teoharie.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, existând posibilitatea propagării la întreaga construcție. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 250 mp și s-au deteriorat 100 mp din plafon și bunuri de uz gospodăresc aflate în pod.
Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 44 de ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată medical de echipajul SMURD la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.
Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.

*****

În data de 28.04.2024, la ora 16:56, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Vânători Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare mare de fum într-o cameră a locuinţei cu posibilități de generalizare. După deblocarea căii de acces, s-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars obiecte de mobilier, materiale textile și obiecte de uz casnic aflate în interiorul camerei.
Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Sursa/Imagini: ISU Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate