Dr. Antohi vs. Maria Vrînceanu pentru conducerea spitalului din Târgu-Neamț. Prima triere, pe 13 august

1

În timp ce zvonurile dau savoare culiselor, adevărata miză a concursului pentru funcția de manager al Spitalului Orășenesc „Sfântul Dimitrie” din Târgu-Neamț ar trebui să fie una singură: pacienții să primească îngrijirea și condițiile pe care le merită.

Vineri, 8 august, la ora 12.00, a expirat termenul limită de înscriere la concursul pentru funcția de manager al Spitalului din Târgu-Neamt. Doar două dosare au ajuns în mapa comisiei, după cum a confirmat pentru ZiarTarguNeamt.Ro președintele Consiliului de Administrație al Spitalului.

Un dosar îi aparține Mariei Vrînceanu, economist, consilier local și fost membru al Consiliului de Administrație al spitalului. Activă în administrația locală din 2008, cu mandate succesive în Consiliul Local Târgu-Neamț din partea PDL, PNL, apoi ca independentă, Maria Vrînceanu are experiență de management în sectorul privat, unde a condus stații de carburanți ale unor companii naționale și multinaționale, după cum reiese din CV.

Celălalt dosar de înscriere la concurs a fost depus de către dr. Mihaela Antohi, medic primar de medicină internă cu competențe în ecografie generală și specialist diabetologie, cea care a preluat interimatul în decembrie 2024, după expirarea mandatului dr. Alexandru Pătrașcu. Cu peste trei decenii de experiență medicală, dr. Mihaela Antohi a mai fost director al spitalului de sub Cetate: prima dată între 2005 și 2009, a doua oară în 2015, după demisia dr. Florin Apostoae, când a contribuit decisiv la acreditarea unității spitalicești. Este și cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț.

Miercuri, 13 august, comisia de concurs (din care fac parte, cu drept de vot, și managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, și managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani) va verifica dacă ambele candidaturi îndeplinesc condițiile obligatorii, conform regulamentului. Etapa este una eliminatorie.

Dacă totul este în regulă cu dosarul de înscriere, candidatele vor intra în etapa de susținere publică și de evaluare a proiectulului de management întocmit, în fața comisiei de concurs și a observatorilor, pe 27 august. Proiectul de management este un document obligatoriu prin care fiecare candidată își prezintă viziunea și strategia pentru dezvoltarea spitalului în următorii ani.

Proiectul trebuie să pornească de la analiza situației actuale a unității și să propună obiective clare și măsuri concrete. În ziua susținerii, candidatele nu vor fi evaluate doar pentru ideile propuse, ci și pentru capacitatea de a răspunde întrebărilor comisiei și de a demonstra că planurile lor sunt realiste și aplicabile.

Pe la început de septembrie, vom afla numele celei care va obține funcția de manager al spitalului, prin concurs. Asta, dacă va exista o câștigătoare.

Până atunci, în spațiul public se croșetează scenarii care mai de care și se fac socoteli în avans. Numai că, dincolo de ce scrie presa ori ce spune gura târgului prin comentarii văzute și nevăzute, există un concurs mai transparent ca oricând (deși ar fi de apreciat niște modificări legislative la nivel național- poate nu ar strica și un examen scris) și, la fel de important, există și circa 80.000 de locuitori (să nu uităm că unitatea medicală de sub Cetate deservește nu doar orașul, ci si comunele limitrofe), care au nevoie de un spital funcțional. Iar cine crede că poate „aranja” cărțile ar trebui să-și amintească un detaliu simplu: în sănătate, pacienții aplaudă mai degrabă rezultatele pozitive, nu musai tehnica de operare.

Andreea Trăsnea

*Pe același subiect:

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate