Drumurile din Dumbrava- Timișești, pe cale de a fi modernizate

0

Drumurile principale din satul Dumbrava, comuna Timișești vor fi modernizate.

Demersurile au ajuns la faza încheierii procedurii de licitație. Vineri, 22 iunie, a fost semnat contractul cu executantul lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizare drumuri locale sat Dumbrava, comuna Timișești, județul Neamț”.

În viitorul apropiat, urmează ca primarul Vasile Mărculeț să dea avizul de începere a lucrărilor de asfaltare în localitatea Dumbrava.

Pentru această investiție, Primăria comunei Timișești a obținut finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Subprogramul „Modernizarea Satului Românesc”.

Investiţia se ridică la o valoare de peste 5.200.000 lei,  din care circa 278.000 lei reprezintă confinanţare de la bugetul local.

 Un alt proiect al administrației publice locale, finanțat prin AFIR și care presupune modernizarea a peste 6 kilometri de drum, se află în procedură de licitație. După parcurgerea tuturor etapelor, vor vedea asfalt mai multe străzi din comună, inclusiv drumul către gară, drumurile care fac legătura cu școala, drumul către stația de apă și singurul drum de legătură dintre localitățile Timișești și Zvorănești.

A.B.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate