Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră

0

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional  Infrastructură Mare 2014-2020, a încheiat Contractul de Finanțare nr.69/23.06.2020 aferent proiectului „Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră” cod MySmis 125179, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Proiectul, care se desfășoară pe parcursul a 36 de luni (1 iulie 2020 – 30 iunie 2023), are ca obiectiv general creșterea gradului de siguranță rutieră prin modelarea comportamentului cetățenilor și responsabilizarea lor, în calitate de utilizatori ai drumului, indiferent de categoria de participanți la trafic din care fac parte.

Bugetul proiectului este de 31.405.057,97 lei (din care 20.063.345,59 lei – valoare asigurată din FEDR, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, 3.540.590,41 lei – valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată și 7.801.121,97 lei – valoarea neeligibilă inclusiv TVA).

Scopul proiectului este ca România sa devină o țară sigură din punct de vedere al traficului rutier, pentru cetățenii ei și pentru cei care o tranzitează, prin prevenirea accidentelor de circulație, pentru a se putea înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE – de reducere a numărului de persoane decedate sau rănite grav în evenimente rutiere.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și respectare a normelor rutiere, de către participanții la trafic, precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulație.

În vederea definirii modalităților prin care vor fi realizate programele de educare rutieră prevăzute în prezentul proiect s-a pornit de la identificarea publicului-țintă.

Participanții, în orice formă la traficul rutier (pietoni, conducători de vehicule de orice tip) provin din toate categoriile sociale. Diferențierea între aceștia poate fi făcută în principal în raport cu accesul lor la mijloacele de informare, însă nu poate fi, în niciun caz, omisă educarea și a participanților la traficul rutier care nu au acces în mod obișnuit la astfel de mijloace moderne de comunicare.

Pe de altă parte, atragerea în programe de educare rutieră și a participanților la trafic cărora le sunt ușor accesibile mijloacele moderne de informare este deopotrivă necesară. În acest sens, este de evidențiat faptul că un număr însemnat de accidente sunt provocate de participanți la traficul rutier care au acces la mijloace moderne de informare, dar care ignoră regulile de circulație.

De aceea, conștientizarea consecințelor accidentelor asupra lor înșiși și asupra altora trebuie să vizeze toate categoriile sociale din care provin participanții la traficul rutier.

Indiferent de vârstă, din punct de vedere social, economic, cultural, al nivelului de educație, accesului la tehnologie și mass media al participanților la trafic, regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate.

Grupul țintă al campaniilor, în calitatea sa de participant la trafic, va fi abordat prin două modalități distincte:

  1. Campanii media naționale, de educație rutieră;
  2. Activități educativ-preventive interactive („față în față”).

Campaniile vor viza conștientizarea participanților la trafic cu privire la principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave produse în ultimii ani, în România (viteza excesivă, indisciplina pietonilor, neacordarea priorității de trecere), precum și alte cauze (folosirea telefonului mobil, alcoolul, drogurile).

Activitățile educativ-preventive interactive se realizează prin interacțiunea directă a polițistului rutier cu grupul țintă.

Caravanele educative reprezintă un mod de comunicare, ce şi-au dovedit eficacitatea de-a lungul timpului, transmițând mesajul educativ-preventiv, prin interacțiunea directă cu grupul țintă (fiind folosite cu succes în mai multe țări din Europa).

Prin intermediul proiectului, se vor organiza 6 campanii naționale media de informare și peste 130 de activități preventiv-educative „față în față”. Vor fi achiziționate 45 de laboratoare mobile de educație rutieră și o caravană educațională.

Astfel, prin abordarea grupului țintă prin cele două modalități distincte, simultan, se poate ajunge la atingerea obiectivului proiectului. Astfel, obiectivele proiectului sunt modelarea factorului uman, pentru responsabilizarea sa, în calitate de utilizator al drumului, indiferent de categoria de participant la trafic din care face parte, creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerea victimizării populației în accidente rutiere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate