Elevii chiulangii, culeși din baruri de polițiști

4

Decât la școală, mai bine la bar.

barPe acest principiu eronat s-au bazat miercuri, 18 ianuarie, zeci de elevi din Târgu Neamț, care au preferat să spună pas orelor și să meargă în anumite localuri pentru a-și servi cafeaua alături de prieteni. Au avut însă o surpriză neplăcută: Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț a organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar.

Știind că, de obicei, elevii chiulesc la primele și la ultimele ore de curs, polițiștii au descins în mai toate barurile și pub-urile din oraș, prioritate având cele din zona adiacentă unităților de învățământ.

Elevii găsiți în localuri au fost legitimați și luați la întrebări de către polițiști. Au scăpat doar cei care nu se aflau acolo în timpul programului școlar și care savurau băuturi nonalcoolice.

Nu același succes l-au avut chiulangiii. Mai ales dacă au fost prinși de agenți consumând băuturi alcoolice sau practicând jocuri de noroc. Polițiștii au întocmit informări cu privire la aspectele constatate, ce vor fi transmise unităților de învățământ de care aparțin elevii. Ulterior, și părinții vor fi anunțați că odraslele lor frecventează barurile în locul școlii.

AVIZ CHIULANGIILOR!

Poliţiştii din structurile de ordine publică continuă să organizeze astfel acțiuni, pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar.

4 Comentarii
  1. Cetatean nemtean spune

    prevenirea și combaterea absenteismului școlar.?????? facand razie o data pe semestru??? Serios astea sunt masuri de prevenire? Daca doar atat se poate insemna k nu este nici un interes nici de prevenire nici in educatie

  2. Elev spune

    Asteptam ziua in care acesti politisti sa vina si la ore, sa observe calitatea sistemului educational, diferenta de atitudine a profesorilor fata de cei care fac pregatire cu acestia si cei care nu fac, legat de a prevenirea si combaterea absenteismului scolar cu forta nu poti sa faci educatie. Elevul daca nu are chef de istorie nu are chef si PUNCT. Asteptam ziua in care avem posibilitatea ca peste jumatate din materiile pe care le invatam sa le putem alege ai atunci ma pot devolta eu ca om si noi ca tara.
    Iar pentru redactie fraza „AVIZ CHIULANGIILOR!” este putin depasita. Apreciati acei elvei pentru ce fac si nu pentru ce nu fac !

  3. Cetateanu' Turmentat spune

    Pai sunt motivati elevii cand se uita la joburi disponibile in targu neamt aleg activitatea de barman si se duc sa vada exemple in viata 🙂

  4. Petcu-Costel spune

    uhuu ce fain

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate