Elita de la Conta, premiată

0

Marți, 17 iunie, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate excepționale de la Liceul „Vasile Conta”.

La eveniment au participat și Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț, Elena Laiu (inspector școlar adjunct) și consilierii locali Mihaela Marian, Luculescu Vasile și Ioan Burlacu. După deschiderea oficială a festivității, făcută de Ingrid Karina Cojocariu, directoarea Liceului „Vasile Conta”, au luat cuvântul și oaspeții de onoare:

„Vă felicit pentru inițiativa de a stimula elevii. Eu nu pot decât să vă garantez că, împreună cu Consiliul Local, vom face tot posibilul să investim în învățământul din Târgu Neamț. Vă felicit și pentru profilul pedagogic.Voi transmite realizările dumneavoastră atât la nivel județean, cât și la nivel național, în Parlamentul României”, a afirmat primarul Daniel Harpa.

Elena Laiu, inspector școlar adjunct a ținut să menționeze că „este o mare onoare și bucurie să vă transmit chiar eu felicitările și recunoștinta Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Trăim într-o societate ușor atipică din punct de vedere al recunoașterii valorilor dar vreau să vă asigur, dragi elevi, că dascălii voștri sunt adevăratele repere de care aveți nevoie. Dacă, din fericire, pasiunea unui profesor se întâlnește cu istețimea unor elevi dornici să învețe și să renunțe la timpul lor liber, înseamnă că am găsit ingredientele pentru succes!”.

Din partea Consiliului Local al orașului Târgu Neamț, Mihaela Marian și-a exprimat emoția de a fi prezentă la acest eveniment: „Sunt în mijlocul dumneavoastră cu aceeași emoție ca de fiecare dată, fiindcă este școala de unde am plecat și unde s-au făcut atâtea lucruri frumoase de-a lungul timpului. Consiliul Local este alături de dumneavoastră!”.

Cu această ocazie, Ingrid Karina Cojocariu a anunțat că toate investițiile de la Conta au fost achitate integral.

Cu emoție vizibilă și cu modestie, elevii care s-au remarcat pe parcursul anului școlar 2013- 2014 au fost premiați și felicitați de către directoarea unității de învățământ. Nici profesorii, nici învățătorii care le-au îndrumat pașii nu au fost uitați, fiecare a primit câte o diplomă de merit și aprecierile colegilor, a elevilor și a autorităților locale.

Despre Ungureanu Maria, Croitoriu Iustina, Gafița Elena, Ungureanu Larisa, Atanasiu Vlad și Țuțuianu Andreea- șefii de promoție ai claselor a VIII-a, care au terminat gimnaziul cu media 10 – Ingrid Karina Cojocariu afirmă: „ei sunt emblema elevilor de gimnaziu de la Conta!”.

Festivitatea de premiere a fost organizată de către conducerea unității de învățământ, în parteneriat cu Asociația ProParentes, asociația părinților de la Liceul „Vasile Conta” (președinte: Alexandra Lipan, vice președinte: Crina Cojocaru). Au fost premiați și profesorii/părinții care s-au implicat în activitățile asociației.

Evenimentul a fost condimentat cu diverse momente artistice, realizate de elevii talentanți ai Liceului „Vasile Conta” Târgu Neamț.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate