Etapa naţională a Concursului „ CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN ROMÂNIA”

0

Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Ministerul Educaţiei Naţionale a organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, în perioada 3-6 iunie 2013, etapa naţională a Concursului „ CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN ROMÂNIA”.
Activităţile concursului s-au desfăşurat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” Vânători, Neamţ şi au vizat atât buna desfăşurare a concursului cât şi asigurarea unui program educaţional elevilor participanţi din 33 de judeţe din ţară. Programul activităţilor a debutat cu o deschidere festivă în Cetatea Neamţ, luni 3 iunie, ora 20.00, cu o primire spectaculoasă asigurată de prezenţa a şase buciumaşi care fac parte din Asociaţia „Leru`i Doamne” înfiinţată de preotul Lucian Mocănaşu, din satul Neguleşti.
Succesul spectacolului din Cetatea Neamţ a fost asigurat de prezenţa grupul de menestreli de la Şcoala „Elena Cuza” din Piatra Neamţ, coordonator prof. Doina Bârleanu, programul artistic oferit de elevi talentaţi ai Liceului „Victor Brauner” Piatra Neamţ coordonaţi de d-l profesor Ciobanu, Grupul folcloric de la Liceul Tehnologic Vânători, coordonat de d-na învăţătoare Angela Iaţîşin, Ansamblul de dansuri populare de la Clubul Copiilor Târgu Neamţ, coordonat de d-l profesor Dan Gâtlan.
În ziua de marţi 5 iunie, ora 8.30 programul a debutat cu o scurtă slujbă religioasă de binecuvântare, în Biserica Sfântul Ioan Hozevitul din curtea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi”, după care, judeţele participante au intrat în concurs conform tragerii la sorţi din Cetatea Neamţ.
Vreme de aproape douăsprezece ore s-a asistat la evaluarea unui regal de proiecte de conservare a tradiţiilor şi obiceiurilor din România. Cele trei secţiuni ale concursului naţional au fost: Studiu privind particularităţi etnografice/etnologice şi lingvistice locale, Studiu privind mentalităţi culturale şi cercetare sociologică şi Monografii istorice locale.

Premii obţinute:
I. Secţiunea Studiu privind particularităţi etnografice/etnologice şi lingvistice locale:
Premiul I – judeţul Hunedoara, Liceul Teoretic „Sabin Drăgoi” Deva (Pîrva Raluca, Bădică Gabriela, Manea Răsvan)
Premiul al II lea- Judeţul Maramureş, Colegiul Naţional „Dragoş – Vodă”(Godja Anuţa- Andreea, Dunca Ioana, Maris Ana Maria)
Premiul al III lea – Judeţul Neamţ, Liceul Teoretic Bicaz (Borcesu Bianca Elena Elena, Chirilescu Corina, Iosifescu Delia, coordonatori prof. Sârbu Xenia şi prof. Apopei Mihai)
Menţiune, judeţul Braşov, Liceul „Ştefan Octavian Iosif” Rupea şi Colegiul Naţional „ Dr. I. Meşotă” Braşov.

II. Secţiunea Studiu privind mentalităţi culturale şi cercetare sociologică
Premiul I – Judeţul Suceava, Colegiul Naţional „Andronic Motrescu” Rădăuţi (Leonte Andreea, Tcaci Florentina Anca, Moloci Ionuţ Adrian)
Premiul al II lea – Judeţul Mureş, Liceul Vocaţional „Mihai Eminescu” Târgu Mureş (Bothaza Ştefana, Pascan Anca Diana, Peica Ana Maria)
Premiul al III-lea – judeţul Iaşi, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani (Iacob Teodor, Teacă Emanuela, Palade Ana Maria)
Menţiune, judeţul Cluj, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca (Meseşan Andrei Cătălin, Tarţa Adela Diana, Voicu Alexandra Maria)

III. Secţiunea Monografii istorice locale
Premiul I – Judeţul Harghita, Colegiul Naţional „Octavian Goga” Miercurea-Ciuc (Suciu Bogdan, Bahnă Melania, Mihalache Adrian)
Premiul al II lea – Judeţul Alba, Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia (Oltean Ionela Alexandra, Bogdan Daniela Ioana, Ghişoiu Radu Daniel)
Premiul al III lea – Judeţul Galaţi, Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci ( Buzenche Carmen, Lazăr Mihai Vlad, Ţuchel Ionuţ Florin)
Menţiune – Judeţul Argeş, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti.

Premii speciale acordate:
1. Premiul „Asociaţiei Învăţătorilor” Neamţ –a fost acordat echipajului Judeţului Neamţ
2. Premiul Universităţii „Al. Ioan Cuza” Iaşi, acordat Judeţului Botoşani
3. Două premii speciale acordate de Mitropolia Moldovei au fost acordate judeţelor Bihor şi Vaslui
4. Premiul Episcopiei Romanului şi Bacăului a fost acordat judeţului Sălaj
5. Trei premii speciale ale Asociaţiei Profesorilor de Istorie Iaşi au fost acordate judeţelor Prahova, Sibiu şi Teleorman.
6. Premiul Asociaţiei Profesorilor de Istorie Neamţ a fost acordat echipajului Bucureşti
7. Trei premii speciale au fost acordate de Asociaţia Scriitorilor Neamţ, judeţelor Satu Mare, Bacău şi Brăila.
8. Premiul Direcţiei judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Neamţ a fost acordat judeţului Ilfov
9. Premiul Revistei Conta a fost acordat judeţului Bistriţa Năsăud
10. Două premii speciale ale Colegiului Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ au fost acordate judeţelor Buzău şi Braşov
11. Trei premii speciale au fost acordate de Revista BIG EXPLORER judeţelor: Cluj, Constanţa, Sibiu Teleorman.,
12. Două Premii speciale au fost acordate de „Asociaţiei ASTRA Iaşi judeţelor Dolj şi Dâmboviţa
13. Două Premii speciale au fost acordate de Provincia Franciscană judeţelor Argeş şi Vâlcea.
Pentru a răsplăti eforturile participanţilor, dar şi pentru a promova Ţinutul Neamţului, miercuri 6 iunie a fost organizată o excursie pe tema „Neamţ – Cultură şi spiritualitate” pe traseul Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Secu, Mănăstirea Sihăstrie, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Văratic, Casa Memorială „Ion Creangă” Humuleşti, Muzeul Popular „Nicolae Popa” Târpeşti.
Seara, participanţii au fost invitaţi la un picnic în poiana Cabanei de vânătoare Nemţişor, cu foc de tabără, concursuri de îndemânare şi talent (tragere cu arcul, interpretare, dans). Programul de animare al serii a fost organizat de d-na profesoară Daniela Filip, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ şi părintele prof. Filip, fondatori ai Fundaţiei ATOR.
Comisia naţională de evaluare a proiectelor de conservare a obiceiurilor şi tradiţiilor a fost formată din: preşedinte, Muzeograf Andreescu Magdalena, Muzeul Ţăranului Român Bucureşti, director M.E.N., prof. dr. Eugen Stoica, inspector general M.E.N. prof.dr. Doru Dumitrescu, inspector general M.E.N. Cătălin Pîslaru, Inspector general M.E.N., Mina Maria Rusu, secretar, prof. Elena Lupşa, Colegiul Naţional „Decebal”, Deva, jud. Hunedoara.
Festivitatea de premiere a avut loc joi 6 iunie intre orele 10.00-12.00 la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” Vânători.

Aducem mulţumiri instituţiilor şi persoanelor care ne-au sprijinit şi au fost alături în permanenţă: Primăria Oraşului Târgu-Neamţ, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” Vânători, Consiliul Judeţean Neamţ, Casa de Cultură a Oraşului Târgu Neamţ, Fundaţia ATOR, reprezentanţi ai mass-media, unităţi şcolare, directori şi profesori.
Pentru vizualizarea unui colaj de fotografie vă invităm să accesaţi site-ul dedicat concursului: https://culturasicivilizatie.wordpress.com/

Inspector disciplina istorie,
Prof. Elena Preda

Reporter: Ciprian Sangeap, Operator imagine, Editor montaj: Dacian Anitei

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate