Eveniment dedicat seniorilor din Timișești (foto)
Duminică, 30 septembrie, seniorii din comuna Timișești au fost sărbătoriți de întreaga comunitate, cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice.
‘Ziua mondială a persoanelor în vârstă a fost marcată prin elogiul adus în semn de respect și recunoștință celor ajunși în toamna vieții.
Centrul de cultură Timișești a fost gazda spectacolului oferit de grupurile de copii Românașii și Savetuca. Le mulțumim doamnelor de la grupul Romantica pentru prestația emoționantă, îi mulțumim doamnei învățătoare Violeta Blaga pentru ințiativă și coordonare, le mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment și nu în ultimul rând le mulțumim seniorilor noștri pentru tot ceea ce fac pentru noi’, au transmis reprezentanții Primăriei Timișești.